Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că vrea să păstreze în sistem personalul medical angajat în pandemie: „Mi se pare moral și etic să facem în așa fel încât ei să poată să ocupe, în condiții de legalitate categoric, aceste posturi”.
„Este în acest moment un proiect de lege în Parlament. Am luat legătura cu comisia de specialitate din Camera Deputaților. Încercăm împreună cu dânșii să permanentizăm prezența acestui personal prin contracte de muncă fără durată limitată, dar trebuie să respectăm toate prevederile legale privind ocuparea posturilor. Dar dorința noastră și mi se pare și morală și etică, cu niște oameni care și-au demonstrat utilitatea și calificarea în timpul pandemiei, fie că discutăm de direcțiile de sănătate publică sau instituțiile centrale, fie că discutăm despre spitale, ambulatorii de specialitate, acești oameni au muncit cu profesionalism. Am trecut de această pandemie”, spune Alexandru Rafila.
El spune că este „moral și etic” ca personalul medical angajat pentru perioada pandemiei să ocupe, în condiții de legalitate, aceste posturi.
„Va fi o formulă care să respecte prevederile legale care să poată, deci el trebuie trebuie, în mod evident, evaluați. Înțeleg că există aceeași dorință și la nivelul ministerului Administrației și Internelor, unde știți bine că și acolo a existat personal suplimentar în această perioadă”, conchide Rafila.
Mai multe angajări s-au făcut în spitale, servicii de ambulanţă şi Direcţii de Sănătate Publică din ţară, în timpul pandemiei.