Gest fără precedent în România! Patronul unei mari companii farmaceutice le lasă angajaților o avere uriașă. ”Va fi în jur de 200-300.000 de euro de persoană,” potrivit Ziare.com.
Fondatorul fabricii de medicamente Ircon din Iaşi, Christache Zanoschi, a anunțat că le va lăsa angajaților toată averea, în semn de mulțumire pentru că i-au fost alături la ridicarea afacerii.
În prezent, afacerea, deschisă în urmă cu 21 de ani, este estimată la 20 de milioane de euro.
Cine este Christache Zanoschi
Cel care deține imperiul farmaceutic este medic primar obstetrică şi ginecologie, Doctor în Ştiinţe Medicale, membru în Societatea Inventatorilor din România şi a fost premiat de către Academia Română cu cea mai înaltă distincţie ştiinţifică din ţară, primind Premiul Academiei Române, potrivit Adevărul.
Acesta a declarat că cel mai mult pentru el contează ca angajații să se poată bucura în continuare de produsele la care lucrează.
”Trebuie întâi să visezi ca să ajungi să faci aşa ceva. Trebuie să ai o imaginaţie care să te ducă peste tot. Imaginaţia şi realizarea presupun şi un risc, dar, dacă ai reuşit, atunci a meritat. Totul s-a bazat pe o experienţă foarte lungă”, a povestit medicul Christache Zanoschi.
Ideea unei afaceri a pornit de la gândul de a ajuta comunitatea, a mai spus acesta.
Cum vrea Christache Zanoschi să împartă firma
Fondatorul fabricii de medicamente Ircon a precizat că a primit oferte pentru afacerea sa, însă le-a refuzat tocmai pentru a le rămâne angajaţilor care i-au fost alături.
”Noi am primit altfel de educaţie, generaţia asta mai în vârstă. E normal să primească şi angajaţii mai mult”, a punctat Zanoschi.
Despre planul său, angajații urmează să afle în mod oficial în curând.
”Fiecare va primi părţi sociale, trebuie să vedem condiţiile în care se va face. Eu am decis asta de mult, dar alţii nu au luat-o în serios. Noi avem multe produse care sunt de o calitate excepţională. Nu le putem vinde aşa cum ar trebui. Sunt firmele străine care vin cu tot felul de produse şi ne iau faţa. Colegii s-au implicat foarte mult, sunt foarte multe date care trebuie gestionate, avem multe controale. Am încercat să facem ceva de calitate care ajută şi asta e o satisfacţie.