afaceristul cu fier vechi din sibiu, cercetat pentru o nouă faptă de șantaj – a făcut de bani un tatuator – i-a luat 30.000 euro
Sursa: Facebook/Profil Public

Patronul unui centru de colectare de fier vechi din Sibiu, arestat luna trecută pentru șantaj și trafic de influență, este cercetat pentru o nouă faptă. Anchetatorii au descoperit că afaceristul a șantajat un tatuator din oraș și l-a făcut să-i dea 30.000 de euro. Modul în care a acționat și planul pe care l-a pus la cale este demn de un scenariu de film.

Un bărbat din Sibiu a ajuns la mijlocul lunii ianuarie în fața procurorilor sibieni fiind cercetat pentru trafic de influență și șantaj. Printre acuzațiile care i s-au adus se numără faptul că a falsificat certificate fiscale în schimbul unor sume considerabile de bani, a șantajat mai multe persoane, a fost implicat într-o altercație și, în plus, ca patron al unei firme de colectare fier vechi de pe raza municipiului, și-a amenințat concurența astfel încât să dețină monopolul. El a fost arestat preventiv atunci pentru faptele sale.

afaceristul cu fier vechi din sibiu, cercetat pentru o nouă faptă de șantaj – a făcut de bani un tatuator – i-a luat 30.000 euro

CITEȘTE ȘI: AFACERISTUL CU FIER VECHI, ARESTAT PENTRU ȘANTAJ ȘI TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Acum, bărbatul este cercetat pentru o nouă faptă de șantaj. Acesta a pus la cale un plan, împreună cu alți patru bărbați, pentru a face de bani un tatuator din oraș.

Datorie de 6.000 euro la un salon de tatuaje

În urma administrării probatoriului a fost descoperită o nouă faptă de șantaj, reținută atât în sarcina persoanei arestate preventiv în data de 13.03.2022 cât și în sarcina a altor 4 bărbați.

„În cursul lunii decembrie 2021, un bărbat în vârstă de 36 de ani a aflat că o persoană din Cisnădie, în vârstă de 34 ani, cunoscută cu antecedente penale și cu potențial violent, datorează persoanei vătămate (patronul unui salon de tatuaje din mun. Sibiu) suma de aproximativ 6000 Euro. Patronul salonului de tatuaje l-a rugat pe bărbatul în vârstă de 36 ani să discute cu datornicul din Cisnădie și să îl convingă să restituie suma datorată, acel inculpat dându-și acordul pentru efectuarea acestor demersuri”, spune prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

L-au indus în eroare pe tatuator și au „inventat” o tentativă de omor

Ulterior acestor discuții, inculpatul în vârstă de 36 ani a ticluit un plan în urma căruia să îl inducă în eroare pe patronul salonului de tatuaje și să îl determine pe acesta să remită o sumă de bani. Astfel, inculpatul în vârstă de 36 ani, împreună cu afaceristul cu fier vechi arestat la data de 13.01.2022, l-au contactat pe datornicul din Cisnădie și, împreună cu alți doi complici, au decis să simuleze „executarea unor acte de agresiune fizică de o violență extremă asupra datornicului, după care, acesta din urmă, avea să îl șantajeze pe patronul salonului de tatuaje, solicitându-i o sumă de bani pentru a nu denunța o pretinsă faptă de tentativă la omor care ar fi fost comisă la instigarea creditorului”.

În data de 08.12.2021 a fost pus în executare acest plan și, în timp ce inculpatul în vârstă de 36 ani filma cu telefonul mobil, afaceristul cu fier vechi, împreună cu alți 2 complici, au simulat săvârșirea unor acte de violență extremă ce se apropie de noțiunea unei tentative la omor asupra datornicului de 34 ani din Cisnădie.

„În aceeași seară, inculpatul în vârstă de 36 ani a prezentat filmul conținând trucarea unor acte de violență patronului salonului de tatuaje căruia i s-a inoculat astfel ideea săvârșirii unor acte de tentativă la omor asupra datornicului din Cisnădie, care, în acest timp, cu ajutorul unor persoane având cunoștințe în domeniul medical, a fost bandajat și chiar i s-a imobilizat un braț în gips, astfel încât să pară că i s-au acordat îngrijiri medicale pentru tratarea unor răni grave la nivelul craniului, brațului stâng și flancul stâng al toracelui”, transmite prim procurorul Ion Veștemean.

Au cerut 150.000 euro de la tatuator – Au primit 30.000

În ziua următoare, în timp ce patronul salonului de tatuaje se afla împreună cu afaceristul cu fier vechi, care își manifesta temeri serioase că vor fi cu toții arestați preventiv dacă datornicul din Cisnădie i-ar denunța autorităților, pretinsa persoană agresată, bărbatul de 34 ani din Cisnădie (datornicul) l-a contactat prin apel video.

În cadrul acelui apel video, datornicul apărea bandajat creând astfel reprezentarea că a fost supus unor acte de agresiune fizică extremă, și îl acuza pe patronul salonului de tatuaje că ar fi autorul moral al unei fapte de tentativă la omor asupra sa ce ar fi fost comisă de afaceristul cu fier vechi și de ceilalți 2 complici, faptă care în realitate nici nu a existat.

După formularea acestor acuze de către persoana pretinsă a fi agresată, acesta i-a solicitat patronului salonului de tatuaje plata sumei de 150.000 euro pentru a nu denunța autorităților pretinsa faptă de tentativă la omor. În tot acest timp, ceilalți 2 inculpați (cel de 36 ani și afaceristul arestat în data de 13.01.2022) efectuau presiuni asupra patronului salonului de tatuaje spre a-l determina să îi plătească despăgubirile bărbatului de 34 ani din Cisnădie.

Ulterior efectuării acestor presiuni, cei doi inculpați au creat reprezentarea că sunt apropiați de patronul salonului de tatuaje și că sunt dispuși să plătească și ei o parte din despăgubiri, însă, în realitate nu aveau să facă acest lucru.

În acest context, patronul salonului de tatuaje i-a dat inculpatului de 36 ani suma de peste 30.000 euro, lăsând să se înțeleagă că și el dar și cu afaceristul arestat în 13.01.2022, vor adăuga sume de bani până la valoarea totală de 150.000 euro spre a fi remisă datornicului din Cisnădie.

VEZI AICI INFRACȚIUNILE AFACERISTULUI CU FIER VECHI

Au împărțit banii

În realitate, după ce a intrat în posesia sumei de peste 30.000 de euro de la patronul salonului de tatuaje, inculpatul în vârstă de 36 ani, împreună cu inculpatul arestat în 13.01.2022, cu datornicul din Cisnădie dar și cu cei 2 complici, au împărțit în mod egal suma obținută de la tatuator.

Arest preventiv și control judiciar pentru inculpați

Urmare a cestor aspecte, începând cu data de 12.02.2022 a fost prelungită măsura arestării față de inculpatul arestat în 13.01.2022 (afaceristul cu fier vechi), pentru o perioadă de 30 de zile, în data de 09.02.2022 a fost luată măsura arestării preventive în privința inculpatului de 36 de ani iar față de datornicul în vârstă de 34 ani din Cisnădie, în data de 14.02.2022 s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 zile.

În același timp, față de unul dintre complici s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile (începând cu data de 13.01.2022), celălalt complice fiind cercetat în stare de libertate.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, al  lucrătorilor de poliție din cadrul IGPR Direcția Operațiuni  Speciale și cei din cadrul IPJ Sibiu – Serviciul Acțiuni Speciale.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.        

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică