Sibiul va avea două noi căsuţe de tip familial construite din fonduri europene

La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu, a semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru realizarea proiectului  ”Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copiii cu dizabilități ”Prichindelul ” –  Sibiu”, în valoare totală de  4.372.968,79 lei cu TVA. Acesta reprezintă cel de-al doilea contract de finanțare pentru realizarea de Căsuțe de Tip Familial.

”În parteneriat cu DGASPC Sibiu am depus o serie de proiecte pentru atragerea de fonduri europene cu ajutorul cărora să reușim să le oferim copiilor instituționalizați condiții de trai mai bune și șansa de a simți că trăiesc într-un mediu cât mai apropiat de cel pe care noi îl numim ”acasă”. Am solicitat fonduri pentru reorganizarea a patru centre de copii și mă bucur că munca noastră dă roade, ajungând ca azi să avem două contracte semnate”, a declarat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Proiectul prevede reamenajarea și supraetajarea unei construcții existente, situate în comunitate, în vederea înființării a două căsuțe de tip familial pentru a le crea copiilor instituționalizați un mediu cât mai apropiat de cel familial. Aceștia își vor dezvolta abilitățile de trai independent prin implicarea în activitățile gospodărești și prin integrarea în viața cotidiană.

După finalizarea procedurii de semnare vor fi lansate procedurile de achiziție pentru realizarea proiectului tehnic, asistență tehnică și execuție lucrări. De la semnarea contractului de lucrări, constructorul câștigător va avea la dispoziție 12 luni pentru realizarea lucrărilor.

Proiectul ”Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de plasament pentru copiii cu dizabilități ”Prichindelul ” –  Sibiu” se derulează cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu DGASPC Sibiu, prin Programul Operațional (POR 2014 – 2020).

Sibiul va avea două noi căsuţe de tip familial construite din fonduri europene Sibiul va avea două noi căsuţe de tip familial construite din fonduri europene

Ultima oră