Taxa de salubritate de la Cisnădie, contestată la Ministerul Mediului - „Este printre cele mai mari din țară”

Noua decizie de impunere prin care s-a stabilit taxa de salubritate pentru anul 2022 a stârnit controverse la nivelul locuitorilor, care se declară pe deplin nemulțumiți de noile prevederi.

Taxa de salubritate este în prezent 28 de lei de persoană pe lună, spre deosebire de anul 2021 când taxa era calculată per gospodărie și avea o valoare fixă de 28 de lei pe lună, indiferent de numărul de persoane alocat fiecărei gospodării. Diferențele sunt vădit dezechilibrate, deoarece, în prezent aceeași taxă se aplică pe numărul de persoane.

Filiala USR Cisnădie a sesizat Instituția Prefectului și a făcut apel, pe această cale, pentru luarea măsurilor necesare pentru a asigura aplicarea și respectarea legii de către autoritățile administrative publice locale ale orașului Cisnădie. Contestația nu a fost soluționată până în prezent.

Un locuitor a solicitat Primăriei Cisnădie, în primă fază, publicarea imaginilor cu cei care aruncă gunoiul ilegal, dar răspunsul nu a fost unul pozitiv. „Cred că prezentarea făptașilor, inclusiv de către cetățeni, ar descuraja mare parte din cei ce fac astfel de lucruri.” spune Andrei Liviu Bitu.

De curând, acesta a înaintat o petiție către Ministerul Mediului și Ministrului Barna Tanczos prin care solicită rezolvarea problemei, propunând mai multe soluții.

Subsemnatul, Bitu Andrei Liviu, în calitate de cetățean român și locuitor al orașului Cisnădie, jud. Sibiu, vă aduc la cunoștință că suntem localitatea cu una dintre cele mai mari taxe de salubritate din țară (28 lei pe persoană/lună). Motivația acestei taxe, conform HCL, este depășirea normei și aruncarea unei cantități de gunoi nereciclat, mult mai mare în comparație cu alte localități. Nemulțumirea mea este că, deși fac parte din categoria celor care reciclează, nu am niciun beneficiu de pe urma acestui lucru. Din contră, plătesc mai mult, inclusiv regularizări retroactive!” se menționează în petiție.

Același locuitor a propus Ministrului Mediului mai multe posibile soluții pentru rezolvarea problemei: Containere ecologice pentru un sistem inteligent de preluare separată a deșeurilor și implementarea unui soft de urmărire a etichetelor și anume un cod QR pentru loturi de sticle.

Odată ce sunt scanate la vânzare, fie introduse într-o bază de date generală. În cazul în care se găsește o sticlă cu etichetă pe câmp, prin scanarea codului, aplicația ar putea permite identificarea magazinului unde a fost vândută ultima oară și către cine, ajutând la demascarea celor care aruncă ilegal și nu reciclează.” precizează Andrei Liviu Bitu.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Trist este ca „gaura” lui Huja este recuperata tot de la cei corecti. Imaginea cu „efortul” depus de Soma este graitoare si este oglinda administratiei locale dar si a celor care populam cartierul cu nume pretentios.

  2. Asa se intampla cand ai o singura firma autorizata sa-ti faca curatenie. Cred ca aici se simte lipsa concurentei. Acest tarif de monopol apare in toate localitatile unde avem o singura firma concurenta la curatenia orasului.