Sibieni din Cârțișoara și Copșa Mică amendați cu 4.000 lei - Nu au stat în carantină
foto: arhivă

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Au fost aplicate amenzi persoanelor care nu au respectat măsura carantinei.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

„60 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 523 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina. De asemenea, au fost verificate 38 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 5 mijloace de transport în comun”, spun reprezentanții Prefecturii Sibiu.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, din care 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii sanitare.

Polițiștii din Avrig au sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei un bărbat de 30 de ani din Cârțișoara pentru nerespectarea măsurii carantinei. A doua sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 de lei a fost aplicată pe raza de competentă a Poliției Orașului Copșa Mică, pentru nerespectarea aceleași măsuri, carantina.

Ultima oră