Monumentele istorice din Biertan recondiţionate cu bani de la Consiliul Judeţean Sibiu

Consiliul Județean Sibiu, ca autoritate județeană care promovează valorile tradiționale autentice, contribuie activ la conservarea monumentelor aflate în patrimoniu, susținând financiar comunitățile din județul Sibiu care au șansa de a avea monumente istorice sau zone construite protejate pe raza UAT-ului. Una dintre aceste comunități este cea de la Biertan, Situl UNESCO fiind finanțat constant de către Consiliul Județean Sibiu pentru păstrarea și valorificarea acestuia în condiții cât mai bune.

Și în acest an, Primăria comunei Biertan a elaborat un ghid de finanțare și de intervenție care reprezintă proceduri de aplicare a legislației specifice în vigoare. Aceste proceduri privesc atât măsurile de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele de protecție a monumentelor istorice și pentru zonele construite protejate, cât și modul de intervenție asupra clădirilor din aceste zone, pe zone prioritare de intervenție, în concordanță cu programul multi-anual de finanțare a intervențiilor pentru protejarea și conservarea patrimoniului construit.

Doar prin eforturi susținute Biertanul și-a păstrat farmecul cu vechile case construite în stil baroc transilvănean, cu zidurile groase și fundațiile din piatră, cu fațadele în culori pastel și decorațiile cu motive viticole. Iar datorită ansamblului arhitectural cu frumoasa cetate fortificată, comuna Biertan a fost inclusă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Intervențiile care vor avea loc asupra imobilelor tratează doar aspectul exterior al acestora, fără a aduce modificări formei și materialelor de construcție originale iar proprietarii clădirilor au obligația de a realiza lucrările de intervenție și protejare a clădirilor, dacă acestea prezintă degradări care pun în pericol viața, integritatea fizică, sănătatea și siguranța populației, care afectează calitatea mediului, a cadrului construit urban și a spațiilor publice.

Sesiunile de finanțare se deschid anual iar cererile de finanțare din partea proprietarilor se depun la Primăria Biertan până la data de 30 aprilie 2022. Încurajăm toți locuitorii să fie parte din spiritul conservării tradițiilor autentice și să se înscrie în număr cât mai mare în programul oferit de Primăria Comunei Biertan.

Ultima oră