fc hermannstadt revine acasă din antalya - măldărășanu: ”totul a decurs bine”
FOTO FC Hermannstadt

FC Hermannstadt a efectuat vineri dimineață ultimul antrenament din Antalya, urmând ca echipa pregătită de către Marius Măldărășanu să revină în România, unde vor continua pregătirile la Sibiu.

În ultimul amical din Turcia, FC Hermannstadt a terminat la egalitate meciul cu FC Khimki, echipă ce debutează în Premier Leaque în Rusia. Sibienii vin din Turcia cu o victorie, două rezultate de egalitate și o singură înfrângere.

fc hermannstadt revine acasă din antalya - măldărășanu: ”totul a decurs bine”

În perioada 28.01.2022 – 11.02.2022, formația pregătită de Marius Măldărășanu a disputat patru jocuri de verificare în cantonamentul din Antalya, unde sibienii au reușit să marcheze patru goluri și a încasat doar unul.

”Un cantonament reușit, aproape perfect. Am avut ceva probleme pe început, făcându-ne un plan, să dăm anumite minute jucătorilor, însă din cauza accidentărilor au fost jucători care au evoluat 90 de minute. Ne-am adaptat, asta e situația. În momentul de față suntem okay, până la urmă orice antrenor își dorește ca echipa să se pregătească bine și să ne întoarcem sănătoși” a declarat antrenorul celor de la FC Hermannstadt.

FC Hermannstadt a plecat din Turcia, vineri spre Sibiu. Primul meci oficial din 2022 este programat pe 22 februarie, însă până atunci, sibienii vor mai disputa încă două jocuri de verificare în țară.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică