Șofer cu alcoolemie de aproape 1 la mie, la Apoldu de Sus
foto: arhivă

Un bărbat din Alba s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la Apoldu de Sus, conducând un autoturism sub influența alcoolului.Șoferul de 44 de ani, avea o concentrație alcoolică de 0,93 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.

”La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 18,30, pe raza localității Apoldu de Sus, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Alba.Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.” a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu