Cuțitarul din benzinărie de la Sibiu, cercetat pentru tentativă de omor - Urmează să fie audiat

Individul care a atacat cu cuțitul un cisnădian într-o benzinărie din municipiul Sibiu a fost identificat de oamenii legii și urmează să fie audiat. Acesta este cercetat pentru tentativă de omor după ce l-a înjunghiat pe respectivul sibian.

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din Cisnădie a fost agresat în noaptea de 8 februarie, într-o benzinărie din cartierul Lazaret din municipiul Sibiu. Cei trei care au sărit să îl bată nu îl cunoșteau pe cisnădian. Sursele Ora de Sibiu au declarat că scandalul a izbucnit deoarece indivizii au fost deranjați de faptul că victima a intrat în locație de mai multe ori, acuzându-l că „se face curent” înăuntru. Lucrurile au degenerat rapid, iar în urma unui schimb de replici s-au ridicat de la masă și au sărit la atac.

Cuțitarul din benzinărie de la Sibiu, cercetat pentru tentativă de omor - Urmează să fie audiat

MOMENTUL ÎN CARE BĂRBATUL A FOST ÎNJUNGHIAT A FOST FILMAT – VEZI VIDEO AICI

Imediat după eveniment, cei trei bărbați au fugit de la fața locului, astfel că polițiștii au început căutările. Aceștia au fost identificați. Doi dintre ei au fost deja audiați, însă au fost lăsați în stare de libertate, ei fiind cercetați pentru loviri și alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice. În ceea ce îl privește pe principalul suspect, cel care a băgat cuțitul în sibian, el urmează să fie audiat de procurori. Acesta este cercetat pentru o faptă mult mai gravă, și anume tentativă de omor. Cel mai probabil, individul va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.

„Sunt trei suspecți, unul dintre ei fiind cercetat pentru tentativă de omor. Ceilalți doi sunt cercetați pentru loviri și alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice. Față de suspectul cercetat pentru tentativă de omor nu s-a luat încă o măsură, el urmează să fie audiat”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu. 

CITEȘTE ȘI: Bărbat înjunghiat într-o benzinărie din Sibiu 

Vă reamintim că, în ultimele zile au avut loc două altercații în municipiul Sibiu, în ambele cazuri fiind vorba despre înjunghieri. Luni, un bărbat a fost agresat în fața magazinul Simpa de pe Școala de Înot. Poliția a confirmat incidentul. Omul a fost înjunghiat de patru agresori, care mai apoi au dispărut de la fața locului. DETALII AICI. 

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică