Arafat: "Până de Paște, s-ar putea să renunțăm la masca de protecție în interior"

Raed Arafat: „Până de Paște, s-ar putea să renunțăm la masca de protecție în interior. Acest lucru depinde de evoluția situației pandemice.”

Ce spune Raed Arafat

„Clar ca sunt discuţii şi sunt discuţii pentru că se doreşte să ajungem să relaxăm măsurile, adică să revenim la normalitate. Acest lucru depinde de evoluţie. Dacă continuă scăderea şi dacă vedem că impactul pe secţiile de Terapie Intensivă tot se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile potrivite vor fi luate la momentul respectiv. Că va fi înainte sau va fi la momentul în care atingem finalul acestei perioade de stare de alertă, care va fi în jur de 6 martie, asta urmează să vedem după modul în care evoluează şi decizia este la un nivel mai înalt, adică la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi bineînţeles pe baza analizelor care se fac la nivelul Ministerului Sănătăţii, INSP şi alte structuri care sunt de specialitate. (…) Tendinţa este să se reducă major măsurile care există, limitările de acces în unele zone, toate aceste aspecte, dar asta se va decide de Comitet pe baza recomandărilor şi a analizelor pe evoluţie. La acest moment suntem pe un trend pozitiv în sensul în care este un trend descrescător. Abia a început, continuă acest trend, vor fi făcute analizele, recomandările către Comitetul Naţional, o să fie analizate la nivelul Comitetului Naţional şi al Guvernului şi se va lua decizia”, a spus Arafat, într-o conferinţă de presă de la Palatul Victoria.

El a fost întrebat dacă există posibilitatea ca până de Paşte să nu se mai poarte masca de protecţie la interior, conform Digi24.

„Paştele este în aprilie, dacă nu mă înşel în 24-25. Până atunci eu sper să fim în faza pe care o spuneţi dumneavoastră. Dacă nu sunt surprize şi nu e nimic, eu sper să fim în faza în care să fim cât mai aproape sau în totalitate normalitate şi să convieţuim, în final vom convieţui cu acest virus, virusul nu va dispărea, dar vom convieţui, mai ales dacă rămâne predominantă Omicron, care este mai contagioasă, dar este cu o virulenţă mult mai scăzută”, a răspuns şeful DSU.

Premierul Nicolae Ciucă a precizat, de asemenea, că Guvernul ar urma să discute după 15 februarie despre posibilitatea ridicării unor restricții, în condițiile înn care datele din ultimele zile privind pandemia de COVID-19 sunt „încurajatoare”.

Ultima oră