Sibianul Viorel Hizo a fost operat de şase ori în trei ani: "Am avut niște doctori senzaționali la Sibiu"

Între 2014 și 2017, Viorel Hizo a trecut cu bine peste un cancer la colon și alte intervenții grele la tiroidă, colecist, ochi, genunchi și, cea mai complicată, la creier, pe care le-a suportat exclusiv în România. Antrenorul sibian a povestit aceste aspecte într-un interviu acordat pentru GSP.ro

– Au circulat zvonuri că ați avut probleme de sănătate…
– Am avut. Multe. Nu vreau să vorbesc pentru că nu vreau să se spună „Uite, bă, iese ăsta ca milogul”.

– Le-ați traversat deja cu bine, de ce să zică?
– Am făcut șase operații!

– Șase?!
– Șase mari de tot… Dar asta e, viața o accepți așa cum e.

– Acum sunteți bine, nu?
– Da. Le-am făcut după ce m-am lăsat de antrenorat. Prima, cancer la colon. După asta, glanda tiroidă cu foarte mulți ganglioni în ambele părți. A urmat o intervenție să scot colecistul. Am avut o operație și la genunchi. Aveam mobilitate bună, dar te lasă articulațiile.

Cea mai grea operație a fost când am fost diagnosticat cu macroadenom hipofizar. Hipofiza e centrul de comandă al creierului! Ea e în legătură cu glanda tiroidă, cu glandele mamare, cu tot, absolut tot. Macroadenomul a crescut și îmi presa pe chiasma optică. Și vederea îmi era tot mai mică.

Atunci a trebuit să risc și să fac operația pe creier! Care e groaznică! Groaznică! O operație pe care ți-o face transnazal, îți intră la creier prin nas. Ultima operație a fost la cei doi ochi. Astea au fost cele 6!

– Totul în decurs de…
– În 2014 am avut trei operații, încă două în 2015, apoi în 2017 operația pe creier. Am nimerit niște doctori de senzație!

– În România?
– Da, toate le-am făcut aici! Am avut niște doctori senzaționali… La Sibiu, doctorița Victoria Bârluţiu, care mi-e apropiată și ca familie, extraordinară! Apoi, doctorul Popa, un gastroenterolog. Claudiu Matei mi-a făcut operația la creier și l-am ales pe el în detrimentul lui Florescu. Profesorul Florescu, care e șeful neurochirurgilor din Europa! E o somitate mare de tot de la Cluj, dar Claudiu Matei a fost unul dintre cei mai buni rezidenți ai lui Florescu. Are 45 de ani.

Popa mi-a depistat cancerul după ce n-aveam nimic, niciun simptom. Îmi scăzuse doar cantitatea de fier din sânge și am mers pe fir. Am făcut investigații la cel mai înalt nivel. Profesorul Iancu de la Cluj, o altă somitate, mi-a scos colecistul. Profesorul Tanțău m-a asistat și s-a ocupat de mine. Glanda mi-a scos-o profesorul Irimia, care era șeful Spitalului de Oncologie din Cluj și acum e rectorul Facultății de Medicină și Farmacie…

– Dar de ce n-ați mers în străinătate?
– Avem o nepoată care e medic la Spitalul Militar din Detroit. A vrut să-mi trimită biletele ca să merg acolo, dar n-am acceptat. Nici nu m-am gândit să plec! Am nimerit medicii ăștia foarte buni de la Cluj.

Tanțău mă suna pe la 1 noaptea și-mi spunea: «Domn’ profesor! La noi numai prosoapele nu sunt ca alea de afară, dar la aparatură și mai ales la actul medical sunt sub noi. Reține ce-ți spun! Dar o să mă ocup să ai și prosoape albe, să spele de șapte ori pe jos ca să te simți ca la Viena!»”.

– Toate aceste operații le-ați plătit dumneavoastră sau prin Casa de Asigurări, unde bănuim că ați contribuit o viață întreagă?
– Nu vreau să comentez.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică