Dacian Cioloș își explică demisia

Dacian Cioloș va rămâne în continuare membru de partid.

Demisia apare la doar patru luni după congresul USR PLUS.

„Am considerat de bun simț să-mi prezint demisia”, a spus Dacian Cioloș, luni, în cadrul unei conferințe de presă.

Fostul lider USR a explicat decizia și a anunțat că va rămâne membru de partid.

„Astăzi am prezentat… o deschidere a partidului față de mediul de afaceri, față de societate… Din păcate, nu am obținut azi această susținere… am decis să demisionez și să rămân membru de partid”, a explicat Cioloș.

Fostul lider USR a vorbit despre relația sa cu Dan Barna.

„O să închei reamintindu-vă, probabil unii dintre dumneavoastră mai țineți minte, în vară când i-am propus lui Dan Barna să nu candidăm niciunul dintre noi, tocmai pentru a crea condițiile acestei regenerări în partid. Iată, din păcate, am ajuns în aceeași situație, doar că este o întârziere de câteva luni, sper eu încă o dată ca ai mei colegi să aibă înțelepciunea și împreună să avem înțelepciunea să depășim acest moment pentru ca USR să devină ceea ce ne dorim”, a precizat Dacian Cioloș.

Vicepreședintele Cătălin Drulă va ocupa poziția de președinte USR cu statut de interimar până la organizarea unui nou congres. La Congresul extraordinar nu voi candida pentru funcția de președinte, nu are rost, a încheiat Dacian Cioloș.

(sursa: Mediafax)

Ultima oră