Acum mai bine de o săptămână când a nins serios singura dată în Sibiu, drumurile principale au arătat binișor, iar cele lăturalnice dezastruos- nu a intrat nicio mașină care să arunce ceva material antiderapant. Acum însă, când temperaturile sunt cu plus pe timp de zi, iar soarele e cam de primăvară, drumarii s-au pus pe treabă. Aleile din Parcul sub Arini au albit sub cantitatea de sare aruncată.
Excesul de zel al drumarilor nu poate fi explicat decât că trebuie să ”scape” de o anumită cantitate de sare pentru a justifica deszăpezirea din acest an. Aleile din Parcul Sub Arini nu sunt nici foarte circulate, iar la temperaturi deja cu mult peste 0 grade, nici alunecoase. Astfel că cine să înțeleagă dorința exacerbată a drumarilor de a le acoperi cu sare?
![FOTO - Exces de zel al drumarilor - A ”plouat” cu sare pe aleile din parcul Sub Arini FOTO - Exces de zel al drumarilor - A ”plouat” cu sare pe aleile din parcul Sub Arini](https://www.oradesibiu.ro/wp-content/uploads/2022/02/272918583_1115525912550482_2080385215186420283_n.jpg)
Poate sibianul care a semnalat acest lucru pe pagina sa de Facebook: ”Mai rău decât prostul leneș este prostul harnic pentru că cel din urmă-i și păgubos. Concluzia am tras-o in Sub Arini unde, peste negrul asfaltului, a fost așternut strat gros de sare grunjoasă. Senzația-i de neuitat pentru că acum nu aluneci de gheață dar derapezi cu succes pe sarea presărată (?) din belșug.
Că așa-i când nu dai de la tine…!”, scrie Thomas Roth.
![FOTO - Exces de zel al drumarilor - A ”plouat” cu sare pe aleile din parcul Sub Arini FOTO - Exces de zel al drumarilor - A ”plouat” cu sare pe aleile din parcul Sub Arini](https://www.oradesibiu.ro/wp-content/uploads/2022/02/272916488_1115525432550530_4502802567031060677_n.jpg)
Au aruncat-o preventiv pentru anul viitor !