Douăzeci și patru de șoferi Tursib au COVID – „Activitatea nu este perturbată”

Cel mai mare focar de coronavirus înregistrat în ultima săptămână în județul Sibiu este la operatorul de transport public din orașul de pe Cibin. Zeci de angajați au fost confirmați pozitiv în ultimele zile, iar 24 dintre ei sunt șoferi. Reprezentanții Tursib spun însă că activitatea de transport nu a fost perturbată.

„Din primele zile ale acestei săptămâni, a ȋnceput sa crească incidenţa cazurilor COVID 19 la S.C. Tursib, astfel:  luni 7 cazuri, marţi + 17 cazuri noi, miercuri + 6 cazuri noi, joi + 1 caz nou, ajungand la 31 de cazuri. Dintre acestea, 24 de cazuri sunt conducători auto”, spune Raluca Racz, purtătorul de cuvânt al Tursib.

Reprezentanții Tursib spun că au reușit să gestioneze situația fără a perturba activitatea de transport, replanificând și redistribuind personalul. De asemenea, și ȋn cazul celorlalte activităţi specifice S.C. Tursib, situația a fost gestionată fără probleme.

„Începând de astăzi, 04 februarie 2022, incidența cazurilor este în descreștere, fiind doar un caz nou confirmat, numărul total al acestora reducându-se la 25 cazuri”, mai spune Racz.

Ultima oră