copil de șase ani găsit mort în pat la brădeni - tatăl, audiat de poliție
FOTO: arhivă

Un bărbat din Brădeni a sunat vineri la poliție și a anunțat că fiul lui în vârstă de 6 ani este decedat. Oamenii legii l-au găsit pe băiețel în casă, întins pe un pat. Acum, tatăl acestuia este audiat.

Un bărbat din Brădeni a anunțat poliția, vineri dimineața, în jurul orei 09:30, că fiul său în vârstă de 6 ani este decedat. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului.

copil de șase ani găsit mort în pat la brădeni - tatăl, audiat de poliție

„De îndată, a fost constituită o echipă de cercetare formată din polițiști de investigații criminale și criminaliști, care, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, s-au deplasat la locuința indicată, unde, într-o cameră a locuinței, pe un pat, a fost găsit trupul neînsuflețit al unui copil, în vârstă de 6 ani, fiul apelantului”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Trupul copilului a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Sibiu, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzelor decesului. În prezent, tatăl copilului este audiat cu privire la cele constatate de echipa de cercetare.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, efectuându-se cercetări, în vederea stabilirii situației de fapt și încadrării juridice a faptei, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică