Australia a găsit epava corabiei lui James Cook, Endeavour
Sursa Foto - Agerpres

Australia a găsit epava corabiei lui James Cook, Endeavour! S-a scufundat în largul coastei statului american Rhode Island în urmă peste 200 de ani.

Cu toate acestea, partenerii lor de cercetare din Statele Unite au calificat acest anunţ ca fiind prematur.

Nava Endeavour, cu care exploratorul britanic a făcut o călătorie istorică către Australia şi Noua Zeelandă între 1768 şi 1771, a fost sabordată în portul Newport în timpul războiului de independenţă american.

„Din 1999, facem cercetări în legătură cu mai multe epave din secolul al XVIII-lea într-o zonă de 3,7 kilometri pătraţi, unde credem că s-a scufundat Endeavour”, a declarat joi Kevin Sumption, directorul Muzeului Maritim Naţional Australian, în timpul unei conferinţe de presă.

„Pe baza arhivelor şi a dovezilor arheologice, sunt convins că este vorba despre Endeavour”, a precizat el.

Însă Proiectul de Arheologie Marină din Rhode Island a precizat că este prea devreme pentru a trage această concluzie.

Într-un comunicat, directoarea executivă a proiectului, DK Abbass, a declarat că anunţul constituie o „încălcare a contractului”. „Concluziile se vor baza pe un proces ştiinţific adecvat, nu pe emoţiile sau politica din Australia”, a adăugat aceasta.

Un purtător de cuvânt al Muzeului Maritim Naţional Australian a răspuns că doamna Abbass are „dreptul să aibă propria opinie cu privire la cantitatea mare de dovezi acumulate”. Muzeul consideră că acest lucru nu încalcă niciun contract.

Endeavour este nava cu care căpitanul Cook a navigat din Anglia către Tahiti şi apoi Noua Zeelandă, înainte de a ajunge în Australia în 1770 şi de a cartografia coasta de est a continentului.

Când s-a scufundat în portul Newport în august 1778, nava fusese redenumită Lord Sandwich şi era folosită de britanici pentru a încarcera prizonieri de război în timpul Revoluţiei Americane.

Britanicii au sabordat nava, împreună cu alte patru, pentru a împiedica o flotă franceză să intre în portul Newport pentru a-i sprijini pe americani.

Aceasta s-a întâmplat cu câteva luni înainte de moartea lui Cook în Hawaii, în februarie 1779.

După două secole pe fundul mării, doar aproximativ 15% din Endeavour a rămas intactă, potrivit Muzeului Maritim Naţional Australian.

„Accentul se pune acum pe ceea ce se poate face pentru a o proteja şi păstra”, a declarat Sumption.

Sursa – Agerpres

Ultima oră