Uniunea Europeană va sprijini natura. Astfel, până în 2030, va proteja cel puțin 30 la sută din teritoriul terestru și maritim al organizației.
Potrivit unui comunicat al CE, aceste obiective sunt în concordanţă cu obiectivele globale propuse în cadrul celei de a 15-a Conferinţe a părţilor (COP15) la Convenţia ONU privind diversitatea biologică. O treime din această suprafaţă a UE – constând în zone foarte importante în ceea ce priveşte biodiversitatea şi clima – ar trebui să fie strict protejată, atât pe uscat, cât şi pe mare, în conformitate cu Strategia UE în domeniul biodiversităţii.
„Depindem de natură şi trebuie să o conservăm. Natura 2000 este pilonul unei reţele transeuropene pentru natură, dar sunt necesare eforturi suplimentare la nivel naţional pentru finalizarea acesteia. Orientările noastre le oferă statelor membre instrumente care să le ajute să identifice, să desemneze şi să gestioneze zone protejate suplimentare. Vom continua să colaborăm pentru a plasa natura europeană pe drumul către redresare până în 2030, în folosul planetei şi al economiei noastre”, a declarat comisarul pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevičius.
Conform CE, reţeaua actuală de zone protejate juridic nu este suficient de extinsă pentru a putea proteja biodiversitatea. Desemnările suplimentare ar trebui fie să contribuie la finalizarea reţelei Natura 2000, fie să facă parte din sisteme naţionale de protecţie.
Obiectivele pentru 2030 se aplică în întreaga UE, iar fiecare stat membru va desemna zone care urmează să fie protejate pe baza unor criterii ecologice obiective şi a cantităţii şi calităţii biodiversităţii. Beneficiile ecologice şi economice merg mână în mână, întrucât serviciile ecosistemice ale unicei reţele Natura 2000 existente (alimentaţie, filtrarea apei şi a aerului, rezistenţa la dezastre etc.) sunt estimate la 300 miliarde de euro pe an, iar reţeaua sprijină aproximativ 500.000 de locuri de muncă.
Sursa – Mediafax