Cod portocaliu de viscol în zona montană a Sibiului - Cod galben în restul județului

Un cod portocaliu de viscol a intrat în vigoare, duminică. La peste 1600 metri altitudine, vântul va sufla cu peste 120-140 de km/oră, iar vizibilitatea va fi extrem de redusă, avertizează meteorologii. În paralel, mai mult de jumătate din țară este sub cod galben de vânt.

Astfel, codul portocaliu este valabil de duminică ora 10.00 până luni la ora 8.00, la munte, la altitudini de peste 1.600 de metri. Meteorologii au anunțat că este vânt cu rafale de peste 120…140 km/h, viscol puternic, zăpadă troienită și vizibilitate foarte scăzută.

Local ninsorile vor fi abundente îndeosebi în Carpații Orientali.

Cod portocaliu de viscol în zona montană a Sibiului - Cod galben în restul județului

Sunt vizate de codul portocaliu județele Maramureș, Bistrița Năsăud, Suceava, Mureș, Harghita, Neamț, Bacău, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Brașov, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Gorj, Caraș Severin, Hunedoara, Alba și Cluj, relatează Digi24.

O altă alertă cod galben a fost emisă pentru intervalul duminică ora 10.00 – luni ora 10.00, când în Transilvania, nordul Moldovei, în cea mai mare parte a Olteniei, și în sud-vestul Munteniei, iar pe parcursul zilei de duminică și în Banat și Crișana temporar vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 55…65 km/h, și pe suprafețe mici de peste 70 km/h.

La munte rafalele vor depăși 90…100 km/h, zăpada spulberată, iar vizibilitatea scăzută.

Pe arii restrânse intensificări ale vântului vor fi și în restul teritoriului cu viteze în general de 45…55 km/h.

Vântul va continua să aibă intensificări și pe parcursul zilei de luni (31 ianuarie) în nordul Moldovei și la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură.

Ultima oră