S-a prăbușit un pod plin de zăpadă din Pittsburgh înainte cu câteva ore de vizita lui Joe Biden. Culmea este că Președintele American trebuia să meargă acolo pentru a discuta despre infrastructură.
Nu au fost raportate victime, a declarat primarul din Pittsburgh, Ed Gainey, într-o conferință de presă la fața locului.
S-au înregistrat 10 răniți ușori, a declarat șeful pompierilor Darryl Jones, iar trei persoane au fost transportate de la fața locului.
Patru vehicule se aflau pe pod când acesta a căzut, a spus Jones. Echipele efectuează în continuare recunoașteri pentru a se asigura că nimeni nu se afla sub pod când acesta s-a prăbușit.
Departamentul de Poliție al comitatului Allegheny a fost notificat despre prăbușirea parțială a podului vineri, puțin după ora 6 dimineața, potrivit lui Amie Downs, purtător de cuvânt al comitatului.
Prăbușirea a provocat, de asemenea, ruperea unei conducte de gaze naturale din zonă, a precizat Downs, dar linia respectivă a fost întreruptă între timp. Există câteva rapoarte cu privire la persoane care se simt rău în zonă din cauza gazului natural, a spus Downs, iar aceste persoane sunt tratate la fața locului.
Biden a aflat de prăbușire, a precizat Casa Albă într-o declarație, și intenționează să își continue călătoria.
(sursa: Mediafax)