lituania - o scrisoare a fost livrată după 51 de ani
Sursa Foto - Pixabay

O scrisoare adresată unei fetițe de 12 ani din Lituania a fost livrată în decembrie, la aproape 51 de ani după ce a fost trimisă de un prieten din Polonia, relatează Reuters.

„Am crezut că cineva îmi face o glumă”, a spus Genovefa Klonovska după ce i s-a înmânat scrisoarea, care includea un trandafir colorat lucrat manual.

Scrisoarea, împreună cu alte 17 plicuri au căzut dintr-un orificiu de ventilație în această vară, după ce  un zid al unui oficiu poștal de la periferia orașului Vilnius a fost demolat.

„Muncitorii ne-au sugerat să aruncăm scrisorile vechi, dar eu am sunat în schimb la poștă”, a spus Jurgis Vilutis, proprietarul imobilului. „Sunt atât de fericit că s-au interesat”.

Scrisorile, de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, au fost probabil ascunse de un lucrător poștal fără scrupule, după ce le-a desfăcut pentru a căuta bani sau obiecte de valoare, a spus Vilutis.

Lituania făcea parte la acea vreme din Uniunea Sovietică, iar expeditorii erau rude emigrante sau prieteni prin corespondenţă din regiuni precum Australia, Polonia sau Rusia.

Numele străzilor și numerotarea acestora s-au schimbat în Vilnius, iar lucrătorii oficiilor poștale au petrecut luni întregi căutând casele potrivite și discutând cu chiriașii și vecinii actuali, pentru a depista destinatarii.

Au fost găsiți doar cinci destinatari.

„Ne-am simțit o datorie morală să facem acest lucru”, a spus Deimante Zebrauskaite, șeful departamentului de relații cu clienții din cadrul Lithuania Post.

„O doamnă a comparat această experienţă cu primirea unui mesaj dintr-o sticlă aruncată în mare. Oamenii au fost emoţionaţi. Unii au simţit că au asistat la un fragment din viaţa de zi cu zi a părinţilor lor decedaţi”, a adăugat Zebrauskaite, notează Digi24.

În scrisoarea expediată către Klonovska, trimisă din Koczary, Polonia, şi timbrată în 1970, o fată pe nume Ewa se plângea că autobuzele nu mai ajungeau în satul ei, motiv pentru care era nevoită să meargă pe jos, la -23 de grade Celsius şi cerea poze cu actori.

Ajunsă la 60 de ani, Klonovska nu şi-o mai aminteşte pe Ewa. Probabil îi scrisese acesteia după ce îi găsise adresa într-un anunţ din ziar pentru prieteni prin corespondenţă, iar legătura lor a încetat după ce epistola nu a fost livrată.

„Mă bucur atât de mult că scrisoarea a fost lipsită de importanţă. Pierderea nu a avut un efect crucial”, a declarat Klonovska. „Dacă livrau o scrisoare pierdută trimisă de un pretendent către dragostea vieţii lui, iar nunta lor nu mai avea loc niciodată?”, a adăugat ea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică