cj prelungește termenul de acordare a ajutorului pentru companiile aeriene care zboară la sibiu - bugetul este de peste 1,6 milioane euro

Consiliul Județean acordă ajutor de stat pentru companiile aeriene care operează pe Aeroportul Sibiu, inițial perioada prevăzută pentru acest program fiind până la data de 31 decembrie 2021. În contextul pandemiei de covid 19, în timpul căreia traficul aerian a scăzut și cu 70%, se dorește prelungirea termenului de valabilitate a schemei de ajutor de stat până la 30 iunie 2022. Bugetul total alocat de CJ este de 1.660.000 de euro.

Primul venit, primul servit

Schema de ajutor de stat , cu amendamentele aduse va fi valabilă până la data de 30 iunie
2022, dată până la care Consiliul Județean Sibiu va încheia contractele de acordare a ajutorului financiar cu beneficiarii, până la epuizarea completă a bugetului, conform principiului primul venit – primul servit, iar subvenția poate fi plătită până la data de 30.06.2023. Finanțarea schemei de ajutor de stat, se asigură din bugetul local al Județului Sibiu pe anul 2022 respectiv pe anul 2023.

Modificările aduse măsurii de ajutor constau într-un sistem de ajutor de tip subvenții
directe (granturi) care nu pot depăși echivalentul a 800.000 EURO per companie (în situația în care au primit un ajutor în România ajutorul primit însumat cu cel primit în baza amendamentelor aduse prezentei scheme nu poate depăși 2.300.000 de euro)

Companiile aeriene care solicită acordarea ajutorului de stat și care îndeplinesc criteriile
de eligibilitate, în urma semnării contractului de acordare a ajutorului financiar, vor beneficia de acordarea a 1,3 Euro per loc alocat la și de la Aeroportul Internațional Sibiu.
În acest mod este impulsionat mediul de afaceri, aducând beneficii directe Aeroportului
Internațional Sibiu, respectiv un venit minim de 4.40 euro și un venit mediu de 7,5 euro per
pasager.

Din cauza pandemiei și pentru NATO

Prelungirea termenului pentru alocarea ajutorului de stat vine în urma crizei generate de pandemie, astfel că relansarea traficului aerian este esențială pentru redresarea economică și viabilitatea structurală a aeroportului.

Faptul că prognozele de redresare în ceea ce privește traficul aerian de pasageri
actualizate de către Airport Council Internațional Europe pentru anul 2021 revizuite în sens negativ în cursul lunii aprilie 2021 de la – 52% la – 64% față de anul 2019 au indicat un nivel de scădere similar celui înregistrat în anul 2020, când scăderea de trafic la nivel european/național, și implicit la nivelul Aeroportului Internațional Sibiu a fost de aproximativ -70%. Nivelul de trafic aerian comercial înregistrat la finele anului 2021 față de 2019 în ceea ce privește Aeroportul Internațional Sibiu arată o scădere de -61,79%.

Aeroportul Internațional Sibiu este un punct strategic și pentru dezvoltarea viitorului comandament NATO de aici. Din perspectivă militară, ca infrastructură strategică pe flancul estic al NATO, aeroportul Sibiu are o utilizare duală, concretizată prin sarcinile specifice
prevăzute în planurile militare strategice ale Alianței Nord-Atlantice și în cele naționale,
contribuind la consolidarea capabilității de proiecție a forțelor aliate în vederea realizării
dezideratelor de descurajare și întărire a securității regionale sub umbrela NATO.
Aeroportul Internațional Sibiu R.A a avut un rol esențial în facilitarea prezenței armatelor
statelor aliate și partenere pe teritoriul național contribuind la înființarea Comandamentului
Corpului Multinațional de Sud-Est al NATO în municipiul Sibiu iar continuarea operațiunilor
aeriene pe aeroportul din Sibiu reprezintă o necesitate și nu o opțiune

 

 

 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu