VIDEO: Edi Iordănescu, noul selecţioner al Naționalei României - ”Mă încearcă un sentiment profund de bucurie”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a făcut anunțul mult așteptat: Edi Iordănescu este noul selecţioner al Naționalei României.

video
play-sharp-fill

Declarațiile lui Edi Iordănescu

„Vreau să le mulțumesc tuturor oamenilor din Federație pentru încredere. Am simțit încredere în toate discuțiile purtate. Vreau să direcționez mulțumiri și pentru Mirel și staff-ul lui, dar și pentru Cosmin Contra și staff-ul lui. Au lăsat în urmă lucruri foarte bune. Munca lor a fost una bună, cunoscându-i pe amândoi. Am construit un mediu bun pentru performanță. Au promovat jucători tineri și foarte tineri.

Mă încearcă un sentiment profund de bucurie, de entuziasm. Când reprezinți România, înseamnă o responsabilitate foarte mare. Am încredere că putem, toți, împreună, să construim o echipă care să ne facă mândri. Când au apărut aceste discuții, am pus totul pe planu secund.

Am spus că orice antrenor, când e apelat, să fie prima variantă. În trecut, asta s-a întâmplat. La echipa naținonală am demonstrat că atunci când e vorba despre asta, am capacitate să pun în plan secund orice orgoliu, orice ambiție principală. Latura financiară aproape că nu a contat. Spun aproape, pentru că e importantă pentru orice antrenor.

Concentrarea mea a fost pentru discuțiile cu domnul președinte, cu domnul Stoichiță. Consider că sunt antrenori în momentul de față care au mulți ani înaintea mea, cu multe performanțe. Dar, când vine vorba despre valul tânăr, sunt unul dintre reprezentanții ei. Am parcurs etape firești, de la Liga 3, Liga 2, Liga 1, o experiență în străinătate”.

Mai multe voci, printre care și Cornel Dinu, au spus că numirea lui Edi Iordănescu este una politică. Selecționerul a oferit un răspuns, scrie gsp.ro.

Edi a răspuns acuzațiilor aduse:

„Am fost susținut de americani (râde). E bine că ați deschis subiectul. De când sunt activ în fotbal, de mai bine de 12 ani, am fost implicat în mai multe proiecte. Am antrenat în mod constant. Puterea politică a fost schimbată de mai bine de 20 de ani în perioada asta. Nu cred că cineva a făcut o pasiune pentru mine.

Cine spune asta îmi aduce un afront important, pentru munca mea, pentru sacrificiile făcute. O să constatați că toate echipele pe care le-am preluat au mers în sus. Niciodată nu am lăsat-o mai jos. Cred că cine susține acest lucru este lipsit de o logică elementară sau e rău intenționat. În fotbal nu poți să păcălești.

Va prima rezultatul! Nu știu dacă vă dezamăgesc, dar așa va fi. În timp vom putea construi și un joc care să placă. Dar îmi doresc ca atunci când suporterii pleacă de la stadion, să fie împăcați cu gândul că jucătorii au dat totul.”

Ultima oră