Autobuzele Tursib, afectate de ger - Unele s-au blocat pe traseu, altele n-au pornit deloc din garaj

Zeci de călători au dârdâit de frig în stațiile de autobuz de pe raza Municipiului Sibiu, marți dimineață, după ce mijloacele de transport n-au mai reușit să iasă pe traseu. Se pare că, din cauza gerului, acestea nu au mai pornit. Problema s-a rezolvat abia după orele prânzului. 

O parte din autobuzele din flota Tursib nu au reușit să plece din garaj marți dimineață. Din cauza gerului, acestea nu au mai pornit. Au fost probleme chiar și la cere care au ieșit pe traseu. După câteva curse, acestea s-au blocat pe străzi. 

Autobuzele Tursib, afectate de ger - Unele s-au blocat pe traseu, altele n-au pornit deloc din garaj

Reprezentanții Tursib spun că deocamdată nu se cunoaște cauza, însă este posibil ca problemele să fi apărut din cauza temperaturilor extrem de scăzute. „Deocamdată nu știm care sunt cauzele, există posibilitatea să fi apărut defecțiuni din cauza frigului. Multe au ieșit pe traseu, iar după câteva semicurse s-au întors”, a declarat Raluca Racz, purtătorul de cuvânt al Tursib. Câteva dintre autobuzele care s-au defectat sunt cele care circulă pe rutele pentru elevi. 

În jurul orelor prânzului, toate autobuzele au reușit din nou pe traseu. „În momentul de față, toate mașinile sunt pe traseu, colegii au reușit să le repare”, mai spun reprezentanții Tursib. 

Noaptea de 24 spre 25 ianuarie a fost cea mai friguroasă din acest an în județul Sibiu. Meteorologii sibieni spun însă că de noaptea aceasta lucrurile vor sta ceva mai bine. Va fi ceva mai ”cald”, minimele se vor situa în județ între -12 și -7 grade celsius. Zilele următoare vor veni cu temperaturi maxime de -6 până la -3 grade, iar la noapte și mâine vor fi ninsori slabe cantitativ, care joi vor fi răzlețe.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică