Proiect nou - Ce pățesc persoanele care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din cartea de identitate
Sursa Foto - Wikipedia

MAI a pus în dezbatere un proiect legislativ prin care românii care nu pot dovedi că locuiesc la adresa din cartea de identitate, ar putea rămâne fără actul respectiv. 

De asemenea, poiectulul respectiv interzice înscrierea la aceeași adresă a mai mult de zece persoane, dacă acestea nu sunt rude, potrivit știrileprotv.ro.

Cei mai afectați de propunerea Ministerului Aafacerilor Interne ar putea fi cetățenii care locuiesc cu chirie sau în gazdă.

Potrvit proiectului de lege, din declarația scrisă a găzduitorului, persoană fizică sau juridică, de primire în spaţiu, trebuie să rezulte consimţământul acestuia, numărul de persoane care locuiesc la adresă, precum şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

Declaraţia pe propria răspundere a solicitantului trebuie însoţită de nota de verificare a poliţistului de ordine publică, prin care este specificată existenţa unui imobil cu destinaţie de locuinţă şi faptul că solicitantul locuieşte la adresa declarată.

″În situația în care mențiunea privind stabilirea domiciliului își încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate”, se arată în proiectul de lege, în care se precizează că deczia va fi luată după ce lucrătorul de poliţie constată faptul că persoana nu locuieşte la adresa la care este înregistrată cu domiciliul”.

În acest caz, persoanele în cauză vor fi îndrumate “să se adreseze serviciului public comunitar de evidență a persoanelor competent, în vederea obținerii unui nou act de identitate”.

Printre altele, potrivit MAI, scopul actului normativ este de a elimina situațiile în care un număr mare de persoane își stabilesc, în mod fictiv, domiciliul la o adresă, prin limitarea stabilirii domiciliului în situația în care în Registrul Național de Evidență a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa declarată.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică