amenzi de 3.000 lei pentru doi sibieni din agnita și șeica mare - nu au stat în carantină
foto: arhivă

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Doi bărbați au fost amendați joi fiindcă nu au stat în carantină.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei, din care:

– 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicate unui tânăr în vârstă de 22 de ani, din Agnita, respectiv unui tânăr în vârstă de 32 de ani, din Șeica Mare.

– 10 sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind portul măștii sanitare.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1400 persoane aflate în carantină și un număr de 1131 persoane în izolare.

Ultima oră

Comentariul meu