Premieră medicală - A fost extirpată o tumoră uriașă de la o cățelușă
Sursa Foto - Pixabay

Premieră medicală la Cluj. A fost extirpată o tumoră uriașă de 12,6 kg de la o cățelușă de 11 ani.

Intervenția a fost realizată cu succes la Clinica de Chirurgie a Facultății de Medicină Veterinară.

Pacienta a fost cățeaua Daisy, metis de ciobănesc german, în vârstă de 11 ani și cu o greutate de 50 de kilograme. Diagnosticul i-a fost pus tot în clinicile USAMV Cluj-Napoca, prin examen tomografie computerizată.

Medicii veterinari spun că astfel de intervenții au mai fost efectuate, însă premiera constă în mărimea tumorii splenice.

„Acestă intervenție se distinge prin faptul că tumora splenică a fost gigantică și a avut o greutate de 12,6 kg, depășind 25% din greutatea pacientei. Până în prezent, prezumtiv este vorba de un hemangiosarcom splenic, stadiul I, fără hemoperitoneu, diagnostic bazat pe aspectele macroscopice intraperatorii, predispoziția specifică a rasei, vârsta pacientei. Diagnosticul urmează să fie confirmat prin examen histopatologic de către specialiștii noștri de la Anatomie patologică”, a declarat Florin Beteg, doctorul care a condus echipa medicală.

Conform medicilor, operația a fost riscantă din cauza iminenței permanente a rupturii splenice și a hemoperitoneului.

Hemangiosarcomul are o incidență între 0,2-5% și un prognostic încurajator după intervenția chirurgicală.

Post-operator, evoluția cățelușei Daisy este foarte bună și va mai rămâne internată până la finalul săptămânii în cadrul Spitalului de urgență al facultății clujene sub monitorizare permanentă și terapie intensivă.

Ultima oră