Anunţ îngrijorător al lui Florin Cîțu - România riscă să intre în recesiune
Sursa Foto - Mediafax

România riscă să intre în recesiune dacă economia va suporta șocuri precum o creștere accelerată a inflației și a dobânzilor, spune președintele PNL, Florin Cîțu. „Când împrumuți miliarde, pentru că ai deficit de finanțat, care s-ar putea să fie mai mare, lucrurile se complică”, spune el.

Florin Cîțu a spus, marți, că dacă România nu va acționa rapid asupra deficitului și să reducă mai mult decât este astăzi inflțaia, se va intra „într-o spirală” în care vor crește prețurile, dobânzile și economia, apoi, „se prăbușește”.

„Nu mai spun că, Doamne ferește, dacă măsurile pe care le avem acum nu sunt credibile în fața investitorilor, în fața agențiilor de rating – pentru că am auzit și voci cum că nu ne interesează agențiile de rating, din partea partenerilor de coaliție – să știți că orice mesaj care vine de acolo și care spune că România nu e credibilă în perioada următoare crește costul de finanțare a României într-o perioadă în care nu avem nevoie de așa ceva. Deja, în octombrie ne împrumutam la 13 ani cu 4 și ceva, acum ne împrumutăm cu un procent peste. Și când împrumuți miliarde, pentru că ai deficit de finanțat, care s-ar putea să fie mai mare, lucrurile se complică. De aceea e important. Acest guvern are luxul de a vedea că economia pe de o parte încetinește, pe de altă parte costurile cresc și apar niște nori negri la orizont. Și poate să ia decizia azi”, a spus Florin Cîțu, la Digi 24.

El dă exemplul fostului Guvern, pe care l-a condus, care, potrivit fostului premier, a avut cea mai mare creștere economică și cea mai rapidă revenire din UE.

Cîțu a mai spus că are încredere că Guvernul actual poate să evite colapsul, dar trebuie să se gândească rapid la soluții.

Întrebat ce se va întâmpla dacă Guvernul nu va face nimic din ceea ce spune el că ar trebui, Florin Cîțu a afirmat că „atunci există un pericol foarte mare”.

„Dacă nu vom face nimic și vom păstra mesaje populiste riscul este clar: în cursul acestui an economia să se gripeze mai mult decât ne așteptam. Gândiți-vă că deja pornim anul acesta cu o creștere economică sub cea de anul trecut și Banca Mondială a redus creșterea economică pentru 2022 de la estimarea făcut acum câteva luni de zile. Aceste lucruri deja se văd. Trebuie să fie un efort din partea Guvernului, care să lucreze la toată această dinamică, este un sistem complex și dacă nu se acționează din timp lucrurile vor fi complicate”, a răspuns Florin Cîțu.

Întrebat, dacă România riscă să intre în recesiune în 2022, Florin Cîțu a răspuns afirmativ.

„Depinde de șocuri. Dacă inflația accelerează rapid și dobânzile cresc rapid, da, se poate acest lucru (intrarea în recesiune – n.r.). Dar eu sper să avem înțelepciunea să nu mergem în acea direcție. Să avem înțelepciunea să vedem că deja am cheltuit banii de la buget pe compensarea facturilor. Alții nu mai sunt și dacă cumva există riscul să luăm banii de la investiții – eu sper să nu se întâmple acest lucru – să îi punem la cheltuieli sociale sau în altă parte, atunci eșecul este garantat”, a avertizat fostul premier.

Ultima oră