Aproximativ 100.000 euro mită pentru vaccinare la chiuvetă au fost găsiți în județul Dolj. Peste 1.000 de persoane dispuse să dea bani pentru certificatele false au fost racolate de către o persoană, care le trimitea la un ambulanțier și apoi la medic.
Polițiștii anticorupție Dolj au prins, luni, în flagrant, un medic, un ambulanțier și un intermediar, la scurt timp după ce primiseră bani pentru ca medicul să elibereze un certificat de vaccinare anti-COVID fără vaccinare efectivă.
Luni după-amiază au fost făcute 6 percheziții domiciliare, dintre care 4 la domiciliile unor persoane, iar două la cabinetul medicului de familie și o clinică medicală la care acesta lucra.
„La percheziții au fost identificate sume considerabile de bani în lei și valută, un număr important de bonuri valorice/tichete de masă în valoare de 100 lei pentru persoanele care s-au vaccinat cu schema completă, precum și adeverințe de vaccinare anti-Covid, precum și alte înscrisuri care interesează cauza”, informează DGA.
Sunt vizate aspecte de natură infracțională săvârșite de medicul de familie, ambulanțier și alte persoane intermediare, care racolau clienți dispuși să ofere între 100 și 250 euro pentru un certificat de vaccinare cu un vaccin în doză unică, fără vaccinare reală.
„Activitatea infracțională a fost documentată pentru perioada august 2021 – prezent, stabilindu-se că, în acest interval de timp, numeroase persoane au beneficiat de certificate de vaccinare fictivă. În fapt, doritorii erau racolați de intermediari, care le preluau documentele de identitate și le trimiteau către ambulanțier. Acesta le direcționa către medicul de familie care efectua implementarea în baza de date și elibera adeverința de vaccinare. Din suma de bani oferită cu titlu de mită în schimbul acestui serviciu, primul intermediar își oprea o mică parte, iar restul era împărțit de către ambulanțier și medic. De altfel, în cursul zilei de ieri, înainte de activitatea de flagrant, în numai o oră, medicul a implementat în baza de date un număr mare de persoane beneficiare care nu efectuaseră în mod efectiv niciun vaccin anti-Covid”, transmite aceeași sursă.
Surse din cadrul anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că la percheziții s-au găsit aproximativ 100.000 de euro și este vorba de peste 1.000 de certificate false.
După audieri, medicul de familie, ambulanțierul și unul dintre intermediari au fost reținuți, urmând ca marți să fie prezentați Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă.