video: furt într-un magazin din mall-ul promenada - hoțul a luat telefonul unei angajate

O femeie din Sibiu, angajată a unui magazin din incinta mall-ului Promenada, a fost prăduită de un hoț. Într-un moment de neatenție, individul i-a cotrobăit prin geantă, chiar în interiorul locației unde aceasta muncea, și a plecat cu telefonul mobil. Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere montate în magazin.

O tânără din municipiul Sibiu a rămas fără telefonul mobil după ce un bărbat i-a căutat prin lucruri și i l-a furat. Acesta a profitat de neatenția femeii și, fără să dea de bănuit, s-a prefăcut că privește o vitrină. În realitate, individul a ochit mobilul și s-a dus direct la țintă. În nici un minut, a reușit să-l ia și a plecat în liniște din magazin. Toată scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

[fvplayer id=”578″]„Unei colege de muncă i s-a furat telefonul din magazinul Xpress de la parter din Promenada. Hoțul este cel care poartă o șapcă albastră și șchiopătează. Colega avea telefonul, model Samsung A12, pe o măsuță de cafea, lângă frigiderul cu răcoritoare. Când a observat că nu îl mai are, și-a dat seama că cineva i l-a furat, așa că a chemat poliția”, spune una din colegele femeii.

Tânăra a chemat poliția imediat ce și-a dat seama că a fost vorba despre un furt. Acesta a depus și o plângere. „În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu