Șeful Pfizer, Albert Bourla, susține că valul cinci este ultimul care aduce restricții.
Albert Bourla a precizat că deşi „cel mai probabil scenariu” va fi acela în care coronavirusul va circula mulţi ani de acum încolo, valul 5 de Covid-19 va fi ultimul în care autorităţile vor mai impune restricţii. CEO-ul Pfizer a făcut aceste declaraţii în cadrul unui interviu acordat televiziunii franceze BFMTV, interviu în care a vorbit şi despre investiţiile pe care Pfizer le va face în Franţa, potrivit observatornews.ro.
„Este important ca oamenii să primească cele trei doze ale schemei vaccinului Pfizer și vor avea probabil nevoie de boostere anuale deși persoanele imunocompromise ar putea avea nevoie de ele la fiecare patru luni. Copiii trebuie vaccinați pentru a-i proteja. Eficacitatea [vaccinului] în rândul copiilor este foarte, foarte, foarte bună. Vom putea în curând să ne reluăm o viață normală. Suntem bine poziționați pentru a atinge acest obiectiv în primăvară mulțumită tuturor uneltelor pe care le avem la dispoziție: testele, vaccinurile foarte eficace și primele tratamente care pot fi administrate acasă”, a declarat Albert Bourla, conform LeFigaro.
Pfizer a anunţat că are un plan de investiţii de 520 de milioane de euro în Franţa, bani care vor fi investiţi în următorii 5 ani.