La doar câteva zile după ce a semnat cu FC Hermannstadt, Ioan Hora a acordat primul interviu pentru pagina de Facebook a clubului sibian.
Hora a fost impresionat de proiectul de la Sibiu, astfel după ce a devenit liber de contract la UTA Arad, acesta s-a înteles cu conducerea sibiană.
”În primul rând, e un proiect care, cred eu, se poate realiza, adică această promovare cred că este un țel important și cred că o putem realiza împreună. De aceea am și ales Hermannstadt, din cauză că are țeluri importante și cred că putem face ceva frumos în acest sezon”, a spus Hora, întrebat despre ce l-a determinat să vină la Sibiu, relatează ProSport.
”Sibiul este un oraș frumos. Încă nu i-am cunoscut pe oameni, dar mare diferență între Sibiu și Oradea, de unde provin eu, nu e. Cred că (n.a. sibienii) sunt oameni primitori și călduroși”, a mai spus atacantul de 33 de ani.
Ioan Hora nu vrea să marcheze un anumit număr de goluri, ci să tragă la căruța FC Hermannstadt
Ioan Hora poate evolua pe mai multe posturi, atât în atac, cât și la mijlocul terenului. ”În ultima perioadă am fost vârf, dar de multe ori am jucat și în spatele vârfului, sau în bandă stânga- dreapta, acum o să joc unde este nevoie și sper să o fac cât mai bine”, a adăugat Hora.
Noul jucător al lui FC Hermannstadt și-a fixat un obiectiv în ceea ce privește numărul de goluri pe care să le marcheze în tricoul alb cu roșu, fără să-l dezvăluie însă, dar e de părere că mai important este să câștige echipa: ”Cu siguranță am (un target), dar nu pot să spun acum că dau 20 de goluri că probabil nu voi reuși să dau 20 de goluri. Dar, cel mai important lucru este să tragem toți la aceeași căruță. Adică e important țelul echipei, nu neapărat target-ul meu.”
Hora a semnat cu FC Hermannstadt după ce a fost pus pe liber de UTA
De-a lungul carierei, Ioan Hora a evoluat pentru echipe din primele eșaloane din România și Turcia, dar și în Liga 2 de la noi. Hora are în palmares un titlu de campion național, obținut cu CFR Cluj în urmă cu un deceniu, două cupe ale Turciei, cu Konyaspor (2016/2017) și Akhisarspor (2017/2018), o Cupa României, cu FCSB, în 2020, și Supercupa României, în 2011, cu CFR Cluj.
De asemenea, în sezonul 2015/2016, Ioan Hora a fost golgeterul României, cu 19 reușite în tricoul formației Pandurii Târgu Jiu.
Ioan Hora a evoluat în peste 300 de meciuri în Liga 1 și Cupa României pentru CFR Cluj (91), UTA Arad (84), Gloria Bistrița (56), ASA Târgu Mureș (48), Pandurii (40), FCSB (30) și Gaz Metan Mediaș (5), marcând 70 de goluri.
Atacantul a mai jucat în Super Lig și 1.Lig din Turcia pentru Konyaspor, Akhisarspor și Elazigspor, marcând 10 goluri în 59 de partide.
În plus, noul jucător al lui FC Hermannstadt are 5 selecții în naționala U19 a României, 9 meciuri și 4 goluri la tineret și 3 prezențe în naționala mare, în care a debutat în februarie 2015, cu Bulgaria (0-0).
- În actualul sezon a evoluat în 17 meciuri pentru UTA (790 minute), doar în nouă ca titular, în opt fiind schimbat, și a marcat 4 goluri.
Ioan Hora este cotat la suma de 400.000 de euro pe site-urile de specialitate, ceea ce face din el unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din Liga 2. La FC Hermannstadt, doar Raul Opruț are o cotă mai bună (450.000 euro), iar Petrișor Petrescu e la egalitate cu el.