S-a dat alarma luni după amiaza în zona centrală a municipiului Sibiu. O persoană a sunat la 112 pentru a anunța că pe strada 9 Mai se află o bombă.
UPDATE: După câteva ore de ”scotociri” anchetatorii au ajuns la concluzia că alarma cu bombă de pe strada 9 mai a fost una falsă. ”Forțele dislocate în teren și-au încheiat misiunea, apelul telefonic nu s-a confirmat. La misiune au participat și forte ale SRI Sibiu, IJJ Sibiu, ISU Sibiu si Centrul Chinologic Sibiu. În continuare sunt efectuate verificări pentru identificarea și sancționarea apelantului”, a declarat Luciana Lazăr, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.
Știre inițială:„În urma unui apel 112 prin care un cetățean afirma că pe strada 9 Mai din municipiul Sibiu ar fi amplasată o bomba, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu a dislocat de urgentă la fața locului mai multe echipaje din sistemul de ordine și siguranță publică și poliție rutieră, in vederea asigurării perimetrului zonei, evaluării riscurilor și luării tuturor măsurilor pentru protejarea populației”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
În paralel, a fost solicitată atât prezența unui câine specializat în detectarea explozibililor din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, cât și a specialiștilor SRI pentru efectuarea controlului pirotehnic.
Evenimentul este în derulare.