Daciile sunt tot mai scumpe - Au crescut preţurile componentelor

Preţurile maşinilor noi au urcat în 2021 pe măsură ce materiile prime s-au scumpit iar dacă tendinţa continuă şi în 2022, atunci şi anul acesta vom avea automobile cu preţuri şi mai mari.

“La Dacia preţurile au urcat cu circa 4-7% în medie în 2022. Spre exemplu o tonă de oţel acumc costa 1.200 de euro faţă de 600 de euro în trecut şi avem o tonă de oţel. Şi aluminiul s-a scumpit. Mai avem şi un impact al costurilor logistice. Nu în ultimul rând, la Dacia avem o abordare diferită – preţul e transparent, fără negocieri şi fix”, a explicat Xavier Martinet, Director de Marketing Dacia în cadrul conferinţei Grupului Renault cu privire la rezultatele mărcii Dacia în 2021.

Spre exemplu, în octombrie Dacia Duster deja se scumpea cu 300 de euro faţă de preţul de lansare, care deja fusese majorat faţă de modelul anterior.

“Chiar şi aşa, Dacia rămâne cea mai accesibilă marcă de pe piaţă. Oferta, desigur, depinde în funcţie de ţară şi model, însă materiile prime s-au scumpit pentru întreaga industrie”, a subliniat directorul de marketing al Dacia.

În creştere cu 3,1 % faţă de anul precedent, vânzările totale ale mărcii Dacia au ajuns în 2021 la 537.095 de unităţi în condiţiile unei pieţe stabile dar puternic afectate de criza sanitară şi de cea a componentelor electronice. În perimetrul său de comercializare, Dacia a înregistrat o creştere a cotei sale de piaţă cu 0,1 puncte procentuale, până la 3,5%.

Creşterea vânzărilor se explică în mod special prin succesul noii game Dacia în rândurile clienţilor particulari. În 2021 Dacia a atins în Europa o cotă de piaţă record de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienţii particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în rândurile acestei categorii de public.

În afara României, Dacia este marca cea mai vândută către clienţii particulari în Franţa şi se situează în Top5 în alte 9 ţări europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Austria, Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Croaţia). În Germania, marca se află în Top10. Dacia este de asemenea lider de piaţă în Maroc.

Dacia Sandero a înregistrat un volum de vânzări cifrat la 226.805 de exemplare, din care aproape 90% au fost reprezentate de cea de-a treia generaţie a modelului. În 2021, pentru al cincilea an consecutiv, Dacia Sandero a fost cel mai vândut model din Europa către clienţii persoane fizice. În unele ţări, Sandero a fost chiar cel mai vândut model către toate categoriile de clienţi. În aceste condiţii, Sandero s-a situat la sfârşitul anului pe locul al doilea în clasamentul celor mai vândute modele din Europa.

Ultima oră