Șoferul de TIR implicat în accidentul de pe autostradă la Miercurea Sibiului - Cornel a murit la 47 de ani

Un accident înfiorător a avut loc, joi după-amiaza, pe autostrada A1, Sibiu – Sebeș, în zona localității Miercurea Sibiului. Un bărbat în vârstă de 47 de ani s-a răsturnat cu TIR-ul pe care îl conducea. Omul a fost strivit de fiare în cabină și a fost scos ulterior de echipajul de descarcerare venit la fața locului. Aflat în stare de inconștiență, acesta a fost resuscitat de cadrele medicale la fața locului și a fost transportat la spital, acolo unde, la scurt timp, a decedat.

Alarma s-a dat în după-amiaza zilei de joi pe autostrada A1, în zona localității Miercurea Sibiului. Polițiștii sibieni au transmis atunci că un camion s-a răsturnat pe carosabil, în zona mediană a autostrăzii, blocând ambele sensuri de mers. Sursele Ora de Sibiu spun că șoferul a pierdut controlul direcției de deplasare, iar cauzele exacte ale producerii accidentului urmează a se stabili.

Șoferul de TIR implicat în accidentul de pe autostradă la Miercurea Sibiului - Cornel a murit la 47 de ani

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD, cu pompieri și cadre medicale, dar și un echipaj de la descarcerare, întrucât omul era blocat în cabină între fiare. Acesta a fost scos afară de salvatori, însă bărbatul se afla în stare de inconștiență. „Șoferul s-a aflat în stop cardio respirator. Echipajele SMURD i-au efectuat manevrele de resuscitare. Bărbatul a răspuns manevrelor și a fost transportat în stare în stare de inconștiență la UPU Sibiu, policontuzionat”, au transmis reprezentanții ISU Sibiu.

În ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul a decedat la spital. „Aseară a fost adus un pacient în stop cardio respirator, intubat , care din păcate nu a putut fi resuscitat și s-a declarat decesul”, a explicat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

MAI MULTE IMAGINI DE LA ACCIDENT AICI

Cine este bărbatul decedat

Bărbatul decedat în urma accidentului de pe autostrada A1 este sibian. Acesta locuia în Ocna Sibiului și avea 47 de ani. Potrivit surselor Ora de Sibiu, bărbatul pe nume Cornel era căsătorit și avea și o fată.

O mulțime de persoane au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndoliate. Mulți dintre cei care i-au scris pe rețelele de socializare sunt colegi de-ai săi, și ei șoferi profesioniști.

„Prea repede te-ai dus, frățioare. Dumnezeu să te odihnească în pace!”, „Drum bun spre îngeri. Nu-mi vine să cred că te-ai dus, Cornele! Dumnezeu să-ți aibă de grijă!”, „Dumnezeu să îl odihnească! Din păcate, a plecat de lângă noi colegul”, „Dumnezeu să te ierte, Cornel. Condoleanțe familiei îndurerate, M., D., Dumnezeu să vă întărească dragile mele”, sunt doar câteva dintre mesajele transmise pe rețelele de socializare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică