Constantin Bocu, un sibian de 62 de ani este de negăsit de aproape trei luni de zile. A fost dat dispărut în data de 19 octombrie, iar de atunci nici poliția nu a reușit să îl găsească. Dacă cineva poate oferi informații despre el este rugat să sune la numărul de urgență 112 sau să anunțe la orice secție de poliție.
Soția sibianului est cea care a observat lipsa lui. Femeia spune că nu s-a întâmplat niciodată să dispară. Din spusele femeii, bărbatul suferea de depresie și făcea tratament.
“La data de 19 octombrie a.c., polițiștii sibieni au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, la aceeași dată a.c., în jurul orei 09,00, soțul său, BOCU CONSTANTIN, în vârstă de 62 de ani, a plecat de la domiciliu, din municipiul Sibiu, județul Sibiu, fără a mai reveni acasă”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Semnalmente: înălțime 176 cm, 100 kg, par grizonat,tuns scurt, ochi căprui, ten alb.
În momentul plecării, bărbatul purta pantaloni de tip reiat de culoare maro închis, cămașă de corp de culoare vișinie, geacă de fâș de culoare neagră cu dungi albe pe mâneci și încălțăminte sport de culoare albastră.
Nu se cunosc eventuale semne particulare.
Cetăţenii care pot oferi informaţii despre acest bărbatsunt rugați să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgenţă 112.