premieră - se lansează programele rabla clasic şi şi rabla plus. pot fi casate două mașini
FOTO arhivă

Tánczos Barna, Ministrul Mediului, a declarat că din luna februarie se vor lansa programele Rabla Clasic şi şi Rabla Plus. Se pot casa două mașini.

Bugetul pentru anul 2022 este cel mai mare din istoria acestui program, depăşind 1,2 miliarde de lei. Ministrul a precizat că până la finalul lunii ianuarie va fi terminată analiza pe dosarele depuse anul trecut în vederea accesării de vouchere prin cele două programe, potrivit știrileprotv.ro.

premieră - se lansează programele rabla clasic şi şi rabla plus. pot fi casate două mașini

”Per total, au fost aprobate la finanţare în jur de 80.000 de autoturisme care au fost cumpărate deja sau vor fi cumpărate prin Rabla Clasic şi Rabla Plus. Este o creştere semnificativă faţă de anii anteriori, pentru că am suplimentat de două ori bugetul celor două programe, am ajuns la un buget de peste un miliard de lei pe anul 2021 şi contribuţia programului pentru întinerirea parcului auto a devenit şi mai importantă şi mai mare prin acest buget. În 2022 vom lansa acest program la începutul lunii februarie. Este, după mulţi ani, primul an când programul se lansează la începutul anului. (…) de asemenea, este prima dată când planificăm implementarea celor două programe pe trei ani”, a anunţat, joi, ministrul Mediului, Tánczos Barna, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Mediului a menţionat că astfel este asigurată predictibilitate şi implementarea unor politici publice astfel încât rezultatul scontat – cel al scoaterii din circulaţie a cel puţin 250.000 de autoturisme mai vechi de 15 ani, până în 2026 – să fie atins.

”Vom asigura, în 2022, cel mai mare buget pe care l-a avut vreodată Rabla Clasic şi Rabla Plus şi acest buget va fi de peste 1,2 miliarde de lei. Este de asemenea, prima dată când închidem anul precedent în luna ianuarie, este prima dată când toate cererile depuse în cursul anului precedent, până la sfârşitul lunii ianuarie vor fi analizate, aprobate, cele care nu sunt complete respinse, cele care sunt complete – aprobate şi vor intra în finanţare”, a adăugat ministrul.

Tanczos a menţionat că programul a fost etapizat pe apeluri lunare de depuneri de cereri, pentru ca toţi beneficiarii să primească răspuns în cel mult o lună de la depunerea dosarelor.

Una dintre modificări constă în faptul că pentru o maşină cumpărată pot fi predate spre casare două autoturisme mai vechi de 15 ani.

Ministrul anunţă că anul acesta a fost crescut bonusul de casare, putându-se ajunge la 16.500 de lei dacă beneficiarul predă la casare două autoturisme ambele mai vechi de 15 ani, el urmând a primi primă de 1500 de lei pentru emisii scăzute şi 3000 de pentru achiziţionarea unei maşini hibrid.

Pentru anul următor bugetul va fi majorat cu 10% faţă de anul în curs iar în 2024 bugetul va cunoaşte o nouă majorare de zece procente, anul 2024 fiind primul în care programul Rabla Plus va beneficia de un buget de peste un miliard de lei.

Bugetul pentru Rabla Clasic va fi redus treptat, fără a se ajunge însă la o scădere sub bugetul din anul 2021, a adăugat ministrul.

”Şi în 2024 bugetul pentru Rabla Clasic va fi mai mare decât bugetul pe care l-am avut pentru anul trecut”, a precizat Tánczos.

În cei 18 ani de existenţă a programului peste 700.000 de autoturisme au fost cumpărate cu finanţare prin diversele forme ale acestui program.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică