peste 218 milioane de lei pentru sport, cultură și spații verzi - pe listă, bază de agrement la obor și zonă pentru concerte în pădurea dumbrava
foto: arhivă

Bugetul total al municipiului Sibiu în 2022 este estimat la suma de 955,22 milioane lei, iar cei mai muți bani, adică peste 470 milioane de lei sunt din veniturile proprii, adică din încasările din taxe și impozite și cotele defalcate din impozitul pe venit. Din cheltuielile totale, peste 513 milioane de lei vor fi alocate pentru investiții pentru dezvoltarea orașului, iar restul pentru administrarea municipiului, cum ar fi repararea străzilor, întreținerea parcurilor, dotări pentru școli și grădinițe. Pentru sport, cultură și spații verzi se propune alocarea a 23% din bugetul total. Se va amenaja parcul Tilișca, se va amenaja un centru multifuncțional pe strada Oțelarilor și se va contracta execuția lucrărilor pentru amenajarea bazei de agrement și sport în zona Obor. 

Primăria Sibiu a prezentat propunerea de buget al Sibiului pe anul 2022, unde sunt incluse mai multe investiții. Pentru sport, cultură și spații verzi se alocă suma de 218,35 milioane de lei, adică 23% din totalul bugetului. Pe listă apar investiții precum modernizarea Stadionului Municipal, amenajarea parcului Tilișca, contractarea lucrărilor pentru amenajarea bazei de agrement și sport din zona Obor, dar și elaborarea documentațiilor tehnico-economice pentru modernizarea parcului Sub Arini, pentru amenajarea unei zone pentru sport și agrement pe malul Cibinului, cât și pentru amenajarea unei zone pentru concerte în Pădurea Dumbrava și a unui teren de sport în Păltiniș.

CITEȘTE ȘI: Primăria a prezentat propunerea de buget al Sibiului pe 2022 – Este de peste 955 milioane lei – Printre proiectele importante și amenajarea parcării subterane de la Gară

În curs de execuție a lucrărilor:

  • Modernizarea Stadionului Municipal Sibiu
  • Amenajarea parcului Tilișca
  • Centru multifuncțional în zona str. Oțelarilor dedicat comunităților marginalizate
  • Spațiu multifuncțional de recreere, sport și educație activă în cartierul Gusțerița, pe str. Podului

În curs de contractare a execuției lucrărilor :

  • Amenajarea bazei de agrement și sport în zona Obor

Elaborare documentații tehnico-economice:

  • Amenajarea dealurilor Gușteriței pentru cicloturism, sport și agrement
  • Modernizarea parcului Sub Arini și a parcului Astra
  • Amenajarea unei zone pentru sport și agrement pe malul Cibinului, în zona “La Cascade”
  • Amenajarea zonei pentru concerte în Pădurea Dumbrava
  • Amenajare teren de sport în stațiunea Păltiniș

Ultima oră

Comentariul meu