Noi mutări la FC Hermannstadt. Coman – "Nu avem posibilitatea de a aduce jucători de mare valoare"

Cu gândul la promovarea în prima liga a fotbalului românesc, fotbaliștii de la FC Hermannstadt au așteptat cu nerăbdare reluarea pregătirilor, a mărturisit președintele, Dănuț Coman.

Mă bucur foarte mult că am început antrenamentele. Mi-era dor de fotbal! La fel și jucătorilor! Chiar am stat de vorbă cu ei înaintea primului antrenament și îmi spuneau că s-au plictisit acasă, că le era dor să se întâlnească, să se antreneze, le era dor de fotbal și asta e cel mai important. Aproape zilnic vorbesc cu marea majoritate a lor, pentru că trebuie să fim focusați pe ceea ce avem de făcut. Ne așteaptă o perioadă grea, o perioadă de pregătire, o perioadă care e neplăcută fotbaliștilor, dar în același timp trebuie să ținem cont că ne va ajuta pentru ceea ce ne-am propus. Avem un obiectiv măreț, acela de a promova această echipă în primul eșalon fotbalistic. Avem mult de muncă, dar sunt încrezător că la finalul acestui an competițional ne vom putea bucura cu toții de succesele obținute”, a declarat Dănuț Coman, relatează ProSport.

Mă bucur foarte mult că am început antrenamentele. Mi-era dor de fotbal! La fel și jucătorilor! Chiar am stat de vorbă cu ei înaintea primului antrenament și îmi spuneau că s-au plictisit acasă, că le era dor să se întâlnească, să se antreneze, le era dor de fotbal și asta e cel mai important. Aproape zilnic vorbesc cu marea majoritate a lor, pentru că trebuie să fim focusați pe ceea ce avem de făcut. Ne așteaptă o perioadă grea, o perioadă de pregătire, o perioadă care e neplăcută fotbaliștilor, dar în același timp trebuie să ținem cont că ne va ajuta pentru ceea ce ne-am propus. Avem un obiectiv măreț, acela de a promova această echipă în primul eșalon fotbalistic. Avem mult de muncă, dar sunt încrezător că la finalul acestui an competițional ne vom putea bucura cu toții de succesele obținute”, a declarat Dănuț Coman.

Patru achiziții și patru despărțiri oficiale anunțate de sibieni

FC Hermannstadt i-a prezentat oficial până acum, ca achiziții, pe Andrei Blejdea (ex ”U” Cluj), Ionuț Biceanu (ex Concordia Chiajna), Daniel Paraschiv (ex FC Voluntari, venit sub formă de împrumut de la CFR Cluj) și Ioan Hora (ex UTA).

La capitolul despărțiri, clubul a anunțat oficial rezilierea contractelor cu Andrei Lungu, Andrei Sîntean, Lucian Buzan și Alexandru Vodă, acesta din urmă fiind împrumutat din vară la CS Comunal Șelimbăr. La reunire nu au fost prezenți Paul Antoche și Stjepan Plazonja, despre care FC Hermannstadt a anunțat că au probleme medicale, în timp ce despre Stanley Elbers nu a transmis nimic.

Două amicale stabilite de FC Hermannstadt

Altfel, FC Hermannstadt a anunțat astăzi că echipa se va antrena până la data de 28 ianuarie la Sibiu, iar până acum au fost stabilite două meciuri amicale, cu Unirea Dej, sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 13:00, la Florești (Cluj), și cu CS Comunal Șelimbăr, în data de 26 ianuarie, locația și ora de desfășurare încă nefiind hotărâte.

Ultima oră