Un incendiu a izbucnit, miercuri după amiaza, în localitatea Iacobeni la un autoturism. În momentul în care șoferul a băgat cheia în contact, mașina s-a aprins ca o torță. Din fericire, nu au fost victime, însă pagubele materiale sunt semnificative.
Potrivit pompierilor, incendiul s-a produs la ieșirea din localitatea Iacobeni spre Agnita. „Pompierii militari ai Stației Agnita au intervenit de urgență cu 2 autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism care s-a oprit în mers”, spune Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
La încercarea șoferului de a reporni autoturismul care s-a oprit, un incendiu violent a izbucnit la compartimentul motor care s-a extins rapid la întreg autoturismul. Pompierii militari alături de membrii SVSU Iacobeni au lichidat prompt incendiul în limitele găsite.
Nu au fost victime, iar cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de producerea unui scurtcircuit electric la compartimentul motor.