Sibienii invitați să redirecționeze 3,5% din impozitul pe venit către Asociația „Împreună pentru Sănătate”

Toţi sibienii, şi nu numai, care doresc să ajute pacienţii din judeţ o pot face printr-un simplu formular. Oamenii pot redirecţiona 3,5% din impozitul pe venit către Asociația „Împreună pentru Sănătate”!

Asociația “Împreună pentru sănătate” a fost înființată în anul 2021 având drept scop atragerea de fonduri bănești și bunuri materiale în vederea susținerii activității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale pacienților unității medicale. Cunoscând realitățile și nevoile stringente ale unităților sanitare cu paturi, asociația are ca obiectiv facilitarea procesului de dezvoltare a serviciilor medicale acordate populației.

Până în prezent, asociația a donat deja spitalului bunuri în valoare de circa 170.000 lei: două ecografe portabile moderne și un automobil Dacia Dokker, și are în pregătire noi donații!  Donațiile au fost posibile datorită unor sponsorizări generoase primite din mediul privat. Dar pentru ca acest proces să se poată desfășura în condiții și mai bune este nevoie de implicarea unui număr cât mai mare de persoane!  Prin urmare, toți cei care doresc să sprijine acest demers pot contribui prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către Asociația “Împreună pentru sănătate”.

Formularul, completat cu datele asociației, poate fi descărcat de pe www.scjus.ro sau puteți intra în posesia lui  la Serviciul Juridic, Relații Publice și Protecția Datelor cu Caracter Personal al spitalului.

După completarea cu datele dvs., formularul trebuie depus la Serviciul Juridic, Relații Publice și Protecția Datelor cu Caracter Personal din cadrul spitalului (clădirea Direcțiunii) până în data de 15 aprilie 2022.

Ultima oră