liberalii încep negocieri cu alde pentru fuziunea dintre cele două partide

PNL discută cu ALDE despre fuziunea partidelor. Ionuț Stroe a făcut această declarație și spune despre PNL că și-a asumat „rolul de partid integrator al dreptei”.

„S-a stabilit în ședința BPN componența comisiei de negociere cu ALDE în vederea fuziunii. Noi, PNL, am asumat de la bun început rolul de partid integrator al dreptei. Ăsta e și motivul pentru care începem demersuri de dialog, dialog politic, cu ALDE”, spune purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

liberalii încep negocieri cu alde pentru fuziunea dintre cele două partide

Comisia de negociere va fi condusă de secretarul general al partidului, Dan Vîlceanu.

„Comisia are în componență, alături de secretarul general, Dan Vîlceanu, pe Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Toma Petcu, Hubert Thuima și Gheorghe Falcă”, precizează Stroe.

Referitor la negocierile cu PMP, el spune că „există un progres evident al discuțiilor”.

„Probabil că în curând vom avea și decizii în acest sens”, conchide purtătorul de cuvânt al PNL.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică