Meteorologii au emis luni o informare de lapoviță și ninsori pentru Oltenia și sudul Banatului, până miercuri. Nopțile și dimineațile devin, de marți până vineri, geroase în vest, nord și centru. Bucureștiul și 10 județe intră sub Cod galben de vânt puternic, cu rafale de 70 km/h.
În intervalul luni ora 10.00 – miercuri ora 10.00, în Oltenia și sudul Banatului vor fi precipitații moderate cantitativ (15…25 l/mp) la început predominat sub formă de ploaie, iar din noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie), treptat acestea se vor transforma în lapoviță și ninsoare și local se va depune strat de zăpadă. În grupele vestice ale Carpaților Meridionali și în Munții Banatului va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.
Precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala local și în restul teritoriului, îndeosebi în noaptea de luni spre marți (10/11 ianuarie) și pe parcursul zilei de marți (11 ianuarie). Pe arii restrânse se va forma polei.
Vântul va prezenta intensificări în est și sud și pe arii mai restrânse în zona montană și în extremitatea de vest, trecător viscolind ninsoarea.
În intervalul marți – vineri, vremea va deveni rece, geroasă în timpul nopților și dimineților în vestul, nordul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.
O avertizare Cod galben anunță, de luni ora 14.00 până marți ora 11.00, în sudul și estul Munteniei, în Dobrogea și sudul Moldovei vânt cu viteze de 55…60 km/h. În zona Carpaților de Curbură și
pe litoral, rafalele vor depăși 60…70 km/h. Codul galben vizează Bucureștiul și județeleVrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța, Călărași, Giurgiu și Teleorman.
Un alt Cod galben, în vigoare de marți ora 11.00 până miercuri ora 10.00, estimează vânt puternic în estul Munteniei, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, temporar cu viteze de 55…65 km/h. În zona Carpaților de Curbură și pe litoral, rafalele vor depăși 65…75 km/h.
A doua alertă Cod galben va fi în vigoare în Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Călărași și Constanța.