Luni, 10.01.2022, datorită cazurilor de îmbolnăvire COVID, încă 237 de preșcolari și elevi învață în sistem online.
Astăzi au fost raportați 19 elevi și 11 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 în ultimele 48 de ore.
Repartiția celor 19 preșcolari și elevi confirmați pozitiv la virusul SARS-CoV-2, pe cicluri de învățământ, este următoarea:
– 3 preșcolari: Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu;
– 6 elevi din ciclul gimnazial (clasele V – VIII): Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 23 Sibiu, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, Liceul de Artă Sibiu;
– 10 elevi din ciclul liceal (clasele IX – XII): Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Tehnic „Cibinium” Sibiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu.
Cele 11 cadre didactice confirmate pozitiv la virusul SARS-CoV-2 sunt încadrate la: Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 4 Mediaș, Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Școala Gimnazială Nr. 7 Mediaș, Liceul Tehnologic „Johannes Lebel” Tălmaciu, Liceul Tehnologic „Ioan Lupaș” Săliște.
Începând de astăzi, preșcolarii și elevii din ciclul primar s-au reîntors la cursuri.
Lista cu clasele ce au cursurile suspendate începând cu 10.01.2022 o puteți vizualiza pe pagina ISJ Sibiu – www.isjsb.ro, secţiunea „Lista unităților școlare şi a claselor cu activitate online”.
Astfel, de la reînceperea semestrului I al anului școlar 2021 – 2022 (03.01.2022), un număr de 24 cadre didactice și 44 elevi au fost confirmaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2.
Drept urmare luni, 10.01.2022, în județul Sibiu un număr de 620 elevi (0,94%), din cei existenți în unitățile de învățământ, au desfășurat orele în sistem online.