Banca Europeană va interveni dacă prețurile energiei electrice continuă să crească
Sursă foto: economica.net

Dacă prețurile energiei continuă să crească, Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea fi nevoită să intervină pentru a tempera inflaţia, având în vedere că a atins un record de 5 la sută lunile treute, a delarat Isabel Schnabel, membră a consiliului de administraţie al BCE, pentru Reuters, potrivit News.ro.

 

Inflaţia euro a atins un record de 5% lunile trecute, fiind de peste două ori ţinta de 2% a BCE, dar banca nu şi-a înăsprit politica monetară până acum, argumentând că creşterea preţurilor se va diminua de la sine, deoarece principalele motive pentru inflaţia ridicată sunt factorii unici tranzitori.

”Tranziţia ecologică prezintă riscuri pentru inflaţia pe termen mediu. Creşterea preţurilor la energie poate necesita o abatere de la o politică de ignorare”, a spus Schnabel într-un discurs.

Schnabel a spus că există două scenarii în care BCE ar trebui să schimbe politica. Primul este dacă preţurile ridicate ale energiei se transferă către alte sectoare ale economiei şi modifică comportamentul de stabilire a preţurilor.

”Până acum, totuşi, nu există semne de efecte mai ample de rundă a doua. Creşterea salariilor şi cererile din partea sindicatelor rămân relativ moderate”, a argumentat Schnabel.

Al doilea scenariu ar fi dacă traiectoria preţurilor la energie, puternic afectate de taxele pe carbon şi de tranziţia ecologică, ameninţă să împingă inflaţia generală peste ţintă.

Dezechilibrele dintre cerere şi ofertă pot rămâne pe termen lung pe fondul tranziţiei, iar preţurile carbonului vor creşte în continuare, ceea ce înseamnă că contribuţia preţurilor la energie şi electricitate la inflaţia preţurilor de consum ar putea fi peste norma sa istorică pe termen mediu, a adăugat Schnabel.

Aceasta a adăugat că taxa pe carbon este puţin probabil să fie un factor negativ pentru creşterea economică, studiile sugerând că ar putea avea chiar un impact pozitiv modest.

Ultima oră