Specialiștii britanici susțin că o a patra doză de vaccin anti-Covid nu este necesară

Specialiștii britanici susțin că o a patra doză de vaccin anti-Covid nu este necesară. Motivul principal este faptul că dozele de rapel încă oferă o protecție ridicată împotriva noilor variante.

Datele UK Health Security Agency arată că, la trei luni de la aplicarea dozei de rapel, protecția împotriva spitalizării rămâne de aproximativ 90% pentru persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste.

Protecția împotriva infecției simptomatice ușoare este de mai scurtă durată. Aceasta scade la aproximativ 30% în aproximativ trei luni.

Cifrele arată, de asemenea, de ce este importantă doza de rapel pentru cei cu două doze.

Cu doar două doze de vaccin, protecția împotriva bolilor grave scade la aproximativ 70% după trei luni și la 50% după șase luni.

The Joint Committee on Vaccination and Immunisation (JCVI), care oferă consultanță privind politica de vaccinare, spune că, prin urmare, prioritatea rămâne aceea de a administra prima, a doua și a treia doză celor care nu au primit-o deja.

Aceasta în ciuda faptului că unele țări, cum ar fi Israelul, au început să administreze a patra doză de vaccin pentru a gestiona varianta Omicron, care provoacă un număr tot mai mare de infecții în întreaga lume.

Ultima oră