Se strică vremea - Revin ninsorile, iar la munte stratul de zăpadă va fi consistent

După ce am avut parte de o vreme mai degrabă de vară, în ultimele zile, din noaptea de vineri spre sâmbătă, lucrurile se vor schimba. Vom avea parte de ninsori în toată țara, până duminică la prânz.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o informare meteo de precipitaţii moderate cantitativ, predominat sub formă de ninsoare, pentru Banat, Crişana, Maramureş şi vestul şi nord-vestul Transilvaniei, valabilă de sâmbătă, ora 4:00, până duminică, ora 12:00.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. În Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali va ninge moderat, iar stratul nou de zăpadă va fi local consistent.Se strică vremea - Revin ninsorile, iar la munte stratul de zăpadă va fi consistent

Cantităţile de apă vor fi în general de 10-15 l/mp şi, izolat, de peste 20 de l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55-65 km/h în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali, temporar viscolind ninsoarea.

În restul teritoriului, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în special în dimineaţa zilei de sâmbătă (8 ianuarie), cu precădere în dealurile sudice.

Ultima oră