decizie radicală în filipine - nevaccinații care ies din casă vor fi arestați

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a ordonat liderilor comunităţilor din întreaga ţară să îi urmărească şi să îi aresteze pe toţi cei nevaccinaţi împotriva coronavirusului care ies din locuinţe, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al preşedinţiei de la Manila.

Duterte a emis ordinul joi seara, la o întâlnire cu grupul operativ împotriva COVID-19, a declarat purtătorul său de cuvânt, Karlo Nograles, relatează G4Media.

decizie radicală în filipine - nevaccinații care ies din casă vor fi arestați

„Ordon acum conducătorilor (de sate – n. red.) să îi caute pe cei nevaccinaţi şi să le ceară pur şi simplu sau să le ordone să nu iasă. Iar dacă refuză, dacă iese din casă şi umblă prin comunitate, pot fi reţinuţi. Iar dacă refuză, atunci conducătorul fiind o persoană cu autoritate, este în drept să îl aresteze pe cel recalcitrant”, a spus preşedintele la şedinţă.

Nograles a afirmat că directiva este valabilă la nivel naţional şi a cerut populaţiei să urmeze instrucţiunile autorităţilor. El a subliniat că „aceste măsuri referitoare la nevaccinaţi sunt luate pentru a ne proteja populaţia, deoarece lipsa vaccinului îi periclitează pe toţi”.

Autorităţile din regiunea capitalei impuseseră deja noi restricţii privind deplasările şi activităţile persoanelor nevaccinate, cărora li se permite să îşi părăsească locuinţele doar în scopuri esenţiale.

În regiunea metropolitană Manila sunt 16 oraşe, cu un total de peste 13 milioane de locuitori. Nivelul mai ridicat de alertă a fost impus din 3 ianuarie, în contextul creşterii numărului de cazuri de COVID-19 din cauza mobilităţii crescute a populaţiei şi a adunărilor din perioada sărbătorilor, precum şi a răspândirii variantei Omicron a coronavirusului.

Începând de duminică, alte 14 zone din Filipine vor fi supuse aceloraşi reguli mai drastice, a anunţat Nograles.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică