Amenzi de până la 2.500 de lei pentru cei care vor purta în continuare măști textile

De sâmbătă, cine merge într-un spațiu public purtând o mască textilă riscă să fie amendat cu până la 2500 de lei.

Este ca și cum nu ar avea mască, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, relatează Digi24.

„Nu au nevoie de indicații, ci de lege. Câtă vreme hotărârea CNSU și Hotărârea de Guvern sunt clare, iar ordinul de ministru vine în completarea celor două, polițișii și jandarmii, cei care verifică respectarea acestor măsuri, trebuie să aibă fundament legea, nu indicațiile ministrului”, a declarat Lucian Bode.

„Specialiștii spun că tulpina Omicron se răspândește foarte rapid și transmisibilitatea este una foarte mare. În aceste condiții, portul măștii este esențial în limitarea răspândirii. Niciun efort nu este prea mare”, a mai spus ministrul.

De asemenea, Bode a fost întrebat care este amenda pentru cineva care poartă mască, dar nu este mască chirurgicală.

„Este amenda care se aplică pentru portul măștii neconforme, nu am umblat la cuantumul amenzilor”, a conchis ministrul de Interne.

Restricții pentru valul 5: Măștile textile nu vor mai fi permise

Comitetul Național pentru Situații de urgență a decis noi restricții, pentru a limita valul 5 al pandemiei de COVID-19. În spațiile publice pot fi purtate doar măști chirurgicale și FFP2, iar cele textile nu vor mai fi permise.

Potrivit hotărârii CNSU, masca de protecție de tip medical sau FFP2 va fi folosită, astfel încât să acopere gura și nasul, în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

Excepție fac următoarele categorii de persoane:

  • a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
  • b) persoanele care sunt singure în birou;
  • c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
  • e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
  • f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

Ultima oră