video revoluţie în kazahstan - zeci de protestatari ucişi

Protestele din Kazahstan s-au amplificat,iar în întreaga ţară a fost decretată starea de urgenţă. Forţele de ordine au deschis focul asupra demonstranţilor iar preşedintele Kazahstanului, Kassîm-Jomart Tokaev, a cerut ajutorul Rusiei şi al aliaţilor săi pentru a reprima revoltele. O forță de „menținere a păcii” a fost trimisă în Kazahstan.

Tokaev i-a făcut pe demonstranţi „terorişti” antrenaţi în străinătate. Manifestanţii au pătruns în clădirea principală a administraţiei din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, scena unor proteste fără precedent provocate de o majorare a preţului la gaz. Clădirea a fost incendiată. Internetul a fost oprit în toată țara, iar operațiunile bancare au fost suspdendate, Digo24.

video revoluţie în kazahstan - zeci de protestatari ucişi

Protestele au început în vestul țării în weekend, după o creștere bruscă a prețurilor la carburanți, dar s-au răspândit rapid și au luat prin surprindere autoritățile Kazahstanului și observatorii internaționali.

Protestele au crescut pe fondul nemulțumirii mai ample față de Tokaev, președinte din 2019, și Nursultan Nazarbaev, fostul lider.

„Nazarbaev și familia sa au monopolizat toate sectoarele, de la sectorul bancar la drumuri și gaze. Aceste proteste sunt despre corupție”, a spus Zauresh Shekenova, în vârstă de 55 de ani, care protestează în Zhanaozen de duminică, potrivit The Guardian.

„Totul a început cu creșterea prețurilor la gaze, dar adevărata cauză a protestelor sunt condițiile proaste de viață ale oamenilor, prețurile mari, șomajul, corupția”, a mai declarat aceaasta.

Darkhan Sharipov, un activist din cadrul mișcării societății civile „Wake Up, Kazahstan”, a declarat: „Oamenii s-au săturat de corupție și nepotism, iar autoritățile nu ascultă oamenii. Vrem ca președintele Tokaev să facă reforme politice reale sau să plece. Plecați și organizați alegeri libere.”

Kazahstanul nu a organizat niciodată alegeri considerate libere și corecte de observatorii internaționali. Deși este clar că există o nemulțumire larg, nu există lideri ai unei opoziții în jurul cărora o mișcare de protest s-ar putea uni, iar protestele par în mare măsură lipsite de direcție, mai scrie The Guardian.

Rusia trimite militari în Kazahstan

Actualizare 6 ianuarie, 10.15: Rusia şi aliaţii săi au anunţat trimiterea unui contingent de forţe de menţinere a păcii în Kazahstan.

O forţă comună de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a fost trimisă în Kazahstan pentru o perioadă limitată, în scopul stabilizării şi al normalizării situaţiei, a anunțat această alianţă militară într-un comunicat difuzat pe Telegram de către purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, relatează Agerpres.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică